Aparatul juridic i-a avertizat pe politicienii județului ca acționează ilegal

25

Săptămâna anterioară au apărut primele declarații în presă că se va convoca o ședință extraordinară pentru a-l demite din funcție pe președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan.

Astfel că luni, 21 decembrie de la ora 15 liberalii și social democrații ce au semnat convocatorul de ședintă, s-au reunit oficial pentru a vota un proiect de hotărâre prin care să îl demită pe președintele CJ Cluj și mai apoi să îl numească pe liberalul Marius Mânzat pe aceeași funcție.

Graba strică treaba

Singura șansă legală de a-l demite pe Seplecan din funcție a fost în cadrul ședinței ordinare ce a avut loc la începutul acestei luni. De altfel, dacă ar fi așteptat până în luna ianuarie, Seplecan nu mai putea fi schimbate pentru că o altă lege spune că „președintele Consiliului Județean nu poate fi schimbat cu șase luni înainte de alegeri”.

Astfel că s-a încercat demiterea printr-o ședință ordinară. Și s-a reușit.

În şedinţa extraordinară de astăzi, consilierii judeţeni au votat demiterea actualului preşedinte al C.J., Mihai Seplecan! Procedura de vot a început după ce timp de circa 40 de minute Seplecan a răspuns acuzaţiilor colegilor săi, acesta avertizându-i totodată că demiterea sa într-o şedinţă extraordinară e ilegală. În ciuda acestui fapt, la orele 16.00 s-a trecut la vot, în cabine, pe baza buletinelor de vot, iar rezultatul a consfinţit demiterea lui Seplecan, cu 25 de voturi, din cei 29 de consilieri judeţeni prezenţi, totalul acestora fiind de 36.

 

Documentul ce îi avertiza de ilegalitate

Aparatul juridic al instituției județene a transmis tuturor consilierilor județeni, în scris, faptul că procedura ce a avut loc astăzi este ilegală.

„Considerăm că eliberarea din funcție a Președintelui Consiliului Județean Cluj nu se încadrează, în cazurile limitativ prevăzute atât de art. 94 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, cât și de art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Județean Cluj, nefiind justificată urgența adoptării hotărârii.

Luând în considerare cele precizate mai sus și raportat la prevederile legale invocate, considerăm că promovarea proiectului de hotărâre într-o ședință extraordinară nu respectă condițiile de legalitate.

(…)ne vom afla într-o situație identică cu cea în care a fost adoptată hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 178 din 11 iunie 2014” avertizau cei de la aparatul juridic al instituției județene.

Măsuri împotriva celor ce au votat pentru demiterea lui Seplecan

Secretarul Județului Cluj, Simona Gaci va formula obiecții cu privire la legalitatea hotărârii, datorită faptului că proiectul a fost supus dezbaterii plenului Consiliului Județean Cluj în ședința extraordinară deși nu este justificată dezbaterea și adoptarea unui astfel de proiect în regim de urgență.

Obiecțiile de legalitate vor fi comunicate Prefectului Județului Cluj, Gheorghe Vușcan, conform prevederilor art. 48, alin. 3 din Legea n. După toate acestea, Vușcan va trebui să formuleze o acțiune în contencios administrativ prin care să solicite anularea hotărârii de a-l demite pe Seplecan. Astfel că Marius mânzat nu va ocupa scaunul de președinte al județului Cluj.

 

 

 

Numele celor ce au făcut ilegalitatea

Poriectul de hotărâre este semnat de următorii:

Andro Marinel ……………………………..PNL
Bălaj Gheorghe Marius …………………….PNL
Bogdan Emil-Mircea ………………………PNL
Bota Ioan ………………………………….PSD
Coroian Alexandru ………………………..PNL
Ivan Ilarie …………………………………PSD
Leş Mariana Carmen ………………………PNL
Lăpuşan Remus Gabriel …………………..PSD
Matei Cristian ……………………………..PSD
Oprea Laurenţiu ……………………………PSD
Secară Dorel Viorel ………………………..PNL
Todea Cosmin ……………………………..PNL
Tuluc Călin Marin …………………………PNL

 

Menționăm faptul că atât senatorul PNL Marius Nicoară cât și alți liberali au declarat în urmă cu câteva luni că îl vor „da jos” pe Seplecan de pe funcție și că îl vor numi pe Marius Mânzat. Vorbim de aceleași persoane ce l-au ajutat pe Mihai Seplecan să obțină voturile necesare în vară pentru a deveni președinte de CJ.

După procedura ilegală efectuată astăzi, consilierii județeni, 18 la număr, au votat pentru ca Mânzat să ocupe funcția lui Seplecan.

O altă propunere pentru acest scaun de conducere al județului a fost social democratul Vasile Sălătioan. Însă acesta nu a adunat decât 9 voturi în favoarea sa și 18 împotrivă.

1 COMENTARIU

  1. ART. 94
    (1) Consiliul judeţean se întruneşte în şedinţă ordinară în fiecare lună, la convocarea preşedintelui consiliului judeţean.
    (2) Consiliul judeţean se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului, adresată preşedintelui consiliului judeţean, în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice.
    (3) Convocarea consiliului judeţean se face în scris, prin intermediul secretarului general al judeţului, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu cel mult 3 zile înaintea celor extraordinare.
    (4) În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor judeţului convocarea consiliului judeţean se face de îndată.
    (5) În invitaţia la şedinţă se vor preciza data, ora, locul desfăşurării şi ordinea de zi a acesteia.
    (6) În situaţia în care preşedintele consiliului judeţean se află în imposibilitatea de a convoca consiliul în şedinţă ordinară, aceasta se va face de către vicepreşedintele desemnat în condiţiile art. 107.
    (7) Ordinea de zi a şedinţei consiliului judeţean se aduce la cunoştinţă locuitorilor judeţului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.
    (8) În judeţele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.
    (9) În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.