Un alt personaj interesant apărut in domeniul energetic este mediesanul Aristotel Jude. Acesta se află într-un post confortabil in varful unei societati de stat, unde aparent astupa gaurile, pentru ca se afla deja la a treia participare in Consilul de Administratie al Romgaz.  

În decembrie 2015, a fost numit secretar de stat la Ministerul Energiei, responsabil de sectorul de țiței și gaze, de către premierul tehnocrat Dacian Cioloș, funcție pe care a deținut-o până în ianuarie 2017. În trecut, Aristotel Jude a cumulat funcțiile de vicepreședinte și de purtător de cuvânt al filialei Mediaș a PSD. Rezulta ca Tehnocrații lui Cioloș nu sunt chiar atât de tehnocrați. In mod suprinzator, o firmă franțuzească, de data asta din domeniul gazelor naturale, își pune un om, membru PSD, la Ministerul Energiei.  
Aristotel Marius Jude a fost numit la data 11 decembrie 2015 în funcția de secretar de stat în Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri. Interesant este faptul că tehnocratul politician al lui Dacian Julien Cioloș pierde considerabil la salariu pentru a avea un loc călduț în administrație. De ce sa fi acceptat Aristotel Marius Jude să plece din funcția de administrator al AMGAZ SA, unde fusese numit în aprilie 2013 pentru un mandat de patru ani?  Oare pentru ca trebuie sa acopere prejudiciile create de el in calitate de Director de Cooperare si Relatii Corporatiste in Slovacia incepand cu 2009?  Cu siguranta, in slujba patriei și a poporului (francez) .AMGAZ era deținută de Gaz de France (GDF) International SA cu 65% și de Societatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ, deținută de statul român cu 35%. Gaz de France International SA este o subsidiară a GDF Suez, companie care și-a schimbat numele în Engie, una dintre cele mai mari firme furnizoare de gaze naturale din România și nu numai. Amgaz se ocupa cu înmagazinarea gazelor naturale.În timp ce își făcea de lucru ca reprezentant al firmei statului, AMGAZ era deținută de două off-shore-uri, o firmă americană anonimă și Infochem International. Firma americană și cele două companii off-shore aveau ca mandatar chiar Infochem, reprezentattă și deținută de Horia Roșu, nimeni altul decât fostul consilier al lui Dan Ioan Popescu, fost ministru PSD al Economiei și Industriilor.
Aristotel Marius Jude a lucrat ca director de Cooperare și Relații Corporatiste al Romgaz și a fost membru în Consiliile de Administrație ale companiilor de înmagazinare subterană a gazelor naturale Depomureș și Amgaz, precum și președinte al CA la operatorul municipal de drumuri din Mediaș, Gospodăria Comunală. 
Oare sa fie sub demnitatea dansului sa desfasoare si alte activitati in afara de cea de administrator la diferite societati ale statului? 
Pentru performantele „deosebite” in calitate de Presedinte al CA al operatorului de drumuri din orasul natal, a ajuns sa fie actionat in instanta pentru atragerea raspunderii administratorilor pentru management defectuos, si care a avut consecinte si in Primaria Medias si consiliul local, consiliul care, a fost acuzat in bloc de abuz in serviciu pentru incercarea de a salva o societate a municipalitatii de la pierzanie ca urmare a unei demonstartii de management neperformant. Nici pana azi dosarele nu sunt solutionate. 
Acest Aristotel Marius Jude, cat a ocupat o functie de Director la Romgaz (cea de Cooperare Internationala) a excelat in a face afaceri proaste, si a baga societatea statului in tot felul de combinatii paguboase si profitabile pentru altii.
Notabila este cea a asocierii cu Aurelian Oil pentru operatiuni petroliere in Slovacia. Rezultatele vorbesc de la sine: s-au praduit peste 6 milioane de euro, fara ca Romgaz sa incaseze macar 1 Euro din investitia facuta...Aceasta combinatie a fost dubioasa de la inceputuri, intrucat departamentul condus de Jude a fost implicat in intrarea fara rezerve intr-o combinatie care s-a dovedit a fi deosebit de paguboasa pentru Romgaz.
In mod surprinzator, actionarii Romgaz (Ministerul Economiei actionar majoritar prin Ministrul Economiei Virgil Popescu)  au aprobat in 2020 retragerea din acest perimetru si terminarea Acordului cu Aurelian, fara insa sa existe un control aprofundat al Corpului de Control  al Ministrului Economiei )  mai mult in aceasta perioada acest Aristotel Marius Jude fiind  membru in Consiliu de Administratie Romgaz. 
Oare sub influenta acestui Jude actionarul/actionarii s-au facut ca ploua privind soarta acestui acord pagubos? Acest Aristotel Marius Jude a apărut și într-un nou scandal legat de asocierea dintre ROMGAZ  și o firmă americană obscură înregistrată în Delaware în vederea concesionării unor perimetre de gaze naturale, afacere păguboasă pentru statul român. Wheatherford are sediul tot in Delaware. Wheatherford a cumparat Alpine Oil, Alpine Oil a fost unul din partenerii Romgaz in operatiunile paguboase din Slovacia, alaturi de Aurelian Oil…fericita coincidenta. 
Detine, intradevar, toate conditiile pentru a sta in varful unei companii natioanale. Pana la urma, daca o companie nu performeaza, ai ce distruge? Citind cu atentie doar cele de mai sus cu siguranta, actionarul majoritar il va propune pe Aristotel Marius Jude pe lista definitivă a administratorilor Romgaz ce vor intra in paine in 25.06.2020. Ca doar merita, nu?
Oare Premierul Ludovic Orban stie ce se intampla in mod real in companiile de stat pe care le administreaza Ministerul Economiei? Oare Premierul Ludovic Orban stie ca PNL prin ministrii sai plateste sinecuri ale membrilor de baza PSD din teritoriu, recte in judetul Sibiu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.