În cadrul lucrărilor de întreținere curentă și periodică derulate pe drumul județean DJ 161Z Petea – Legii (DJ 109C), Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare prevăzute.
Acestea au vizat un tronson în lungime de 4,425 kilometri, situat între km 2+500 și 6+925, în condițiile în care, în ansamblu, lucrările de întreținere s-au desfășurat pe sectorul în lungime de aproape 7 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 0+000 și 6+925.
„Odată cu finalizarea acestui sector am realizat asfaltarea integrală a acestui drum județean. În acest fel, asigurăm locuitorilor din zonă și tuturor participanților la trafic o infrastructură rutieră mult îmbunătățită prin realizarea unei legături între alte două drumuri județene importante, respectiv DJ 161G (DN 16) Vaida Cămăraș – Palatca – Petea – Sucutard, parte a Drumului Bistriței, și DJ 109C Gherla – Fizeșu Gherlii – Țaga – Sucutard – Geaca – DN 16.” a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
Astfel, au fost executate operațiuni constând în întreținerea părții carosabile prin plombarea gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice și tratarea burdușirilor și a tasărilor, aducerea la profil a acostamentelor și completarea acestora cu material, asigurarea scurgerii apelor prin curățarea șanțurilor și a rigolelor, tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului, reprofilarea drumurilor laterale, realizarea de rigole de acostament betonate, așternerea de strat de balast stabilizat și, respectiv, de covor asfaltic.
Drumul județean DJ 161Z a fost preluat în administrare de Consiliul Județean în cursul anului 2022, iar în cursul anului 2023 a fost asfaltat sectorul de drum cuprins între kilometrul 0+000 și kilometrul 2+500.