Deputatul PSD de Cluj, Aurelia Cristea, se alătură şi ei sprijinirii ziariştilor daţi afară de la revista Tribuna.  Aceasta sare la gâtul lui Horea Uioreanu, preşedintele CJ Cluj, sperând că în acest fel va putea detensiona situaţia şi să se păstreze brandul primei reviste de cultură din România.

„Doresc să-i asigur, în primul rând, pe jurnaliştii revistei Tribuna că vor avea în mine un susţinător şi un partener de dialog. Mesajul meu este îndreptat şi către scriitorii clujeni, membri sau nu ai Uniunii Scriitorilor, şi care au criticat în repetate rânduri situaţia degradantă în care a ajuns revista de cultură. Scrisorile lor deschise nu au rămas fără efect. Apoi, îi transmit preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, cu care am avut mai multe discuţii la finalul acestei săptămâni, că îl voi sprijini în toate demersurile sale ferme de rezolvare a situaţiei create de managerul revistei”, a declarat deputatul PSD. Deputatul a mai menţionat că se aşteaptă la o gestionare înţeleaptă a problemei din partea lui Uioreanu.
Aurelia Cristea a precizat că va apăra întotdeauna libertatea de exprimare şi va milita pentru limitarea intervenţiilor politice în managementul cultural. „Nu e treaba politicienilor să evalueze sau să reglementeze actul cultural. Însă, atunci când constatăm abuzuri, acestea trebuie devoalate şi oprite. În acest caz punctual, Tribuna, există abuzuri din partea managerului. Nu poţi face cultură cu bâta, aşa cum nu poţi face performanţă prin presiuni inutile şi răfuieli mărunte”, a spus Cristea.
Şeful social-democraţilor din municipiu Cluj-Napoca, Mircea Jorj i-a trimis chiar o scrisoare deschisă lui Uioreanu pe care o puteţi citi aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.