În urma unei licitații de aproape 150 de milioane de lei, 40 de autobuze electrice articulate, lungi de 18 metri, vor ajunge în Cluj-Napoca în următoarea perioadă.

Primăria Cluj-Napoca, condusă de Emil Boc, a primit ofertă de la producătrul polonez Solaris la licitația pentru achiziția a 40 de autobuze electrice articulate, potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Primăria Cluj-Napoca a lansat pe 6 octombrie licitația pentru achiziția a 40 de autobuze electrice, de 18 metri lungime.

Contractul de furnizare include și 18 stații de încărcare lentă și 6 stații de încărcare rapidă.

Durata contractului este de maximum 11 luni – termen de livrare pentru autobuze, șase luni – termen de livrare pentru stațiile de încărcare lentă, nouă luni – termen de livrare pentru stațiile de încărcare rapidă.

Livrarea si instalarea stațiilor de încărcare pe amplasamentele deja pregătite vor fi efectuate cu cel puțin o lună înainte de livrarea autobuzelor electrice, se specifică în anunțul din SEAP. Valoarea estimată a contractului este de 145,91 de milioane de lei.

Licitația a fost la un moment dat blocată deoarece compania turcă Karsan, care a câștigat o licitație similară la București, a depus contestație.

După reluarea licitației, o singură companie s-a calificat la condiții și a depus o ofertă. Este vorba de compania poloneză Solaris, care a livrat autobuze similare în țări ca Elveția, Germania, Franța și Spania. În Germania astfel de vehicule electrice sub marca Solaris circulă la Berlin și Munchen.

Primul oraș din România cu autobuze electrice
Cluj–Napoca este primul oraș din țară care a cumpărat autobuze electrice. Municipalitatea din Ardeal a încheiat încă din vara anului 2017 un acord cadru cu polonezii de la Solaris pentru livrarea a 30 de autobuze electrice de 12 metri. Compania de transport public CTP Cluj–Napoca are un parc de 41 de autobuze electrice, conform informațiilor de pe site-ul propriu, scrie monitorulcj.ro.

Citește și: Orașul Cluj-Napoca a rămas repetent în ceea ce privește calitatea aerului. Clujenii, rugați să rămână în casele lor

1 COMENTARIU

  1. Dar troleibuzele, ce se făceau în România, se mai fac?, ce au? Iar dacă-i s-o dă pe ecologeală un troleibus este mai nepolunat decît un autobuz pe baterii, reciclarea. E și mai eficient, nu are timpi morți de încărcare. Nu mai zic că e mia ieftin.
    E de mirare că toate aceste potlogării, căci despre asta este vorba, se-ntîmplă în orașul universitar unde densitatea de oameni ce gândesc ar trebui să fe mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.