Şapte persoane, între care cinci copii, au fost rănite, vineri, după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autocar cu turişti, pe DN 79 Oradea – Arad. Niciun pasager din autor nu a fost rănit.

Accidentul a avut loc în zona localităţii arădene Zerind, pe DN 79, pe sensul de mers Oradea-Arad, fiind implicate un autoturism Mercedes în care se aflau şapte persoane şi un autocar cu 15 pasageri, scrie news.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, şoferul autoturismului (43 de ani) a pierdut controlul volanului pe fondul neatenţiei şi a intrat pe contrasens, unde maşina s-a ciocnit cu autocarul, apoi a ajuns în şanţ. În autocar se aflau turişti care mergeau în Cluj-Napoca, fără ca vreunul să fi fost rănit.

Pe de altă parte, toţi cei şapte ocupanţi ai autoturismului, doi soţi şi cei cinci copii ai lor, din judeţul Timiş, au fost răniţi.

Copiii au fost preluaţi cu ambulanţe şi duşi la Spitalul Judeţean Arad, medicii afirmând că patru au răni uşoare, iar o fată de 10 ani a suferit un traumatism cranian sever. Părinţii acestora au primit îngrijiri la faţa locului, având, de asemenea, răni uşoare.

Traficul a fost blocat pe o bandă din cele două ale DN7 o oră, timp în care s-a circulat alternativ în ambele sensuri pe singura bandă rămasă liberă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.