Reprezentanţi ai rețelei Mining Watch România au avut în data de 27 octombrie o întâlnire cu primarul comunei Certej de Sus, Petru Cîmpian, căruia i-au solicitat accesul la autorizaţia de construire pentru lucrările comandate de Deva Gold SA în cariera Coranda. Reprezentanţii Mining Watch au dat curs invitaţiei lansate în presă de acesta şi au dorit

să verifice dacă respectiva autorizaţie există şi dacă respectă rigorile legilor relevante.

Reamintim ca în data de 16 octombrie Mining Watch România a emis un comunicat de presă1

privind începerea lucrărilor de construire de către Deva Gold în cariera Coranda din comuna

Certejul de Sus. Prin comunicatul de presă Mining Watch România semnalează lipsa autorizației

de construire, date fiind informațiile2

dată fiind lipsa de la fața locului a panoului de șantier care să indice datele autorizației emise. Ca

reacție la comunicatul Mining Watch România, primarul Petru Cîmpian a afirmat că lucrările ce

se desfășoară sunt în legalitate, iar că instituția pe care o conduce a emis pe 16 septembrie 2014

autorizația de construire cu numărul 10.

În timpul discuţiilor d-l Cîmpian a ţinut în braţe trei dosare pe care le-a prezentat ca fiind

documentul de autorizare, dar a refuzat să ofere şansa studierii sau măcar a vizualizarii lor de

către cei prezenţi. Menţionăm că documentele de autorizare a lucrărilor de construcţie sunt

documente publice, autorităţile neavând nici un temei legal pentru care acestea să nu poată fie

studiate de cetăţeni.

Mining Watch suspectează că refuzul vehement al primarului de a face publică autorizaţia se

datorează faptului ca actul ascunde în fapt grave nereguli şi ilegalităţi. Examenul legalității acesteia

de catre instanța competentă ar avea cel mai probabil ca şi consecinţă anularea sa și ar scoate la

iveală abuzuri ale autorităţilor. Mining Watch România aşteaptă cu interes rezultatele verificărilor

Inspectoratului de Stat în Construcţii, sesizat3

răspuns cererilor membrilor reţelei.

Pentru a asigura publicarea dosarului complet al autorizaţiei şi punerea sa la dispoziţia publicului

interesat pentru consultare, a fost depusă la Tribunalul Cluj o acţiune de chemare în judecată.

Mining Watch cere astfel ca instanţa competentă să oblige primăria Certeju de Sus la respectarea

legii liberului acces la informaţii.

“Primarul Petru Cîmpian a luat alături de dosarul de autorizare şi un mare NU în braţe. A rezistat

la toate insistenţele membrilor Mining Watch şi a jurnaliştilor de a studia dosarul, asigurând doar

verbal că totul este în regulă. Această atitudine nu doar alimentează, dar şi confirmă suspiciunile

unor grave nereguli ce se ascund în spatele nerespectării legilor transparenţei. Certeju de Sus nu

este parte dintr-o orânduire democratică, ci dintr-una cîmpianocratică” a declarat Roxana Pencea,

reprezentant al reţelei Mining Watch România.

primite în mod direct din cadrul Primariei Certeju de Sus și

în data de 15 octombrie 2014 şi care încă nu a

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.