Sinecuriștii aflați în fruntea Sălii Polivalente (BT Arena), societate aflată în subordinea Primăriei Cluj-Napoca, au ajuns să-și mărească averile de la un an la altul, răsărindu-le prin declarațiile de avere, mai ceva ca ciupercile după ploaie, case, terenuri, mașini și sute de mii de lei în conturi. În această săptămână, Gazeta de Cluj vă prezintă cine sunt și cum și-au rotunjit veniturile Ionuț Rusu și Petru Călian, persoanele care decid soarta Sălii Polivalente.

În anul 2009, proaspăt ieșit de pe băncile facultății, Ionuț Rusu s-a propulsat în funcția de director adjunct al Oficiului Județean de Consultanță și a rămas în această poziție până în ianuarie 2014. Ulterior, a avut o scurtă perioadă în care a activat ca inspector de specialitate la Primăria Cluj-Napoca, iar din octombrie 2012 a fost îndestulat cu funcția de șef departament tehnic administrativ la Sala Polivalentă. În iulie 2015, a fost numit director al Sălii Polivalente ( BT Arena), funcție pe care o ocupă și în prezent. 

Mărinimos din fire, Rusu a donat un apartament de 55 mp

Potrivit declarației de avere completată de Ionuț Rusu, funcția de director al Sălii Polivalente i-a adus în anul 2022 un venit de 108.234 lei. Acesta a notat că deține două terenuri în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, ambele dobândite în anul 2021. La începutul acestui an, Rusu a vândut un autoturism în valoare de 29.000 de euro și, mărinimos din fire, a donat un apartament a cărui valoare nu a menționat-o. Șeful BT Arena are în conturi puțin peste 7000 de lei, iar la capitolul datorii, Rusu are un credit de 100.000 de lei. Dacă ne uităm în declarațiile completate anii trecuți de Ionuț Rusu vedem că a avut până acum câteva luni un apartament de 55 mp în Cluj-Napoca și o mașină marca BMW. Probabil că perioada petrecută sub aripa primarului Emil Boc și-a spus cuvântul în cazul lui Ionuț Rusu și a hotărât să folosească o variantă alternativă de transport.  Însă, dacă privim mai adânc situația, constatăm că Rusu are veleități de investitor, deoarece de-a lungul timpului a schimbat casele și mașinile mai des decât șosetele cumpărate pe banii BT Arena. 

Cum a jonglat directorul BT Arena cu mașini și case de-a lungul timpului

În declarația de avere din anul 2017 șeful Sălii Polivalente a notat că deține o motocicletă marca Piaggio și aproximativ 11.000 de lei în conturi.  În anul 2018, Rusu a declarat că deține un apartament de 75 mp dobândit prin cumpărare. Tot atunci au dispărut motocicleta și banii din conturi, dar a apărut un credit în valoare de 27.000 de lei pe care ar trebui să-l achite până în anul 2052. În anul 2019 declarația sa de avere se modifică radical. Apartamentul cumpărat în 2017 a dispărut cu desăvârșire fără să fie menționat undeva că a fost înstrăinat, iar odată cu el au dispărut și datoriile. În schimb, Rusu a notat că deține un autoturism marca BMW fabricat în anul 2012 și 141.600 de lei în conturi. Anul 2020 l-a găsit pe Ionuț Rusu cu un alt apartament, de această dată cu o suprafață de 55 mp, cumpărat în anul 2019. Rusu nu și-a schimbat mașina, însă a vândut o alta în 2019 cu 13.850 de euro. În anul 2021, directorul general al Sălii Polivalente își păstrează apartamentul de 55 de metri pătrați în declarația de avere, iar BMW-ul este înlocuit cu unul mai nou, fabricat în anul 2015.

Este adevărat că de-a lungul timpului, odată cu proprietățile, a crescut și salariul încasat de Rusu, însă nu ne putem explica cum i-au dispărut și apărut casele și mașinile în declarațiile de avere. 

Rusu a băgat mâna în buzunarul BT Arena ca să-și cumpere haine de lux

La data de 31 decembrie 2020, în chiar de Revelion, directorul Sălii Polivalente „BT Arena”, Ionuț Rusu, a aprobat un referat de necesitate, pentru cheltuirea sumei de 10.000 de lei plus TVA, achiziție cu denumirea „echipamente / îmbrăcăminte personal”.

Apoi, în prima parte a lunii ianuarie 2021, acesta a ieșit la cumpărături în Vivo Cluj, la magazinul Peek&Cloppenburg, achiziționând 10 articole de îmbrăcăminte pentru bărbați și două articole pentru femei pe bani publici, că terenurile și mașinile nu se cumpără singure. După peripeție, Rusu a fost urecheat părintește de Boc, s-a ales cu o diminuare a salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni, iar DNA a declanșat o anchetă împotriva acestuia. 

Petru Călian este președintele Consiliului de Administrație al Sălii Polivalente. Acesta societatea Modena Prodcom SRL, care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 9.306.270 de lei, un profit net de 697.017 și datorii în valoare de 3.934.374 de lei.  Calian a fost consilier local al municipiului Cluj-Napoca și a obținut două mandate de deputat din partea PDL, iar în prezent este vicepreședintele PNL Cluj.

Petru Călian încasează venituri de peste 329.000 de lei anual

Potrivit declarației de avere completată anul acesta, Petru Călian deține un teren agricol cu o suprafață de 1050 mp în localitatea clujeană Câmpenești, un apartament de 75 mp și o casă de 325 mp în municipiul Cluj-Napoca. Călian are în conturi peste 188.000 de lei și nu este apăsat de nicio datorie. Petru Călian a încasat anul trecut venituri în valoare de 10.629 lei din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Sălii Polivalente, iar din cadrul firmei Modena Prodcom a obținut 61.200 de lei. Veniturile modeste sunt completate de dividendele obinute de la Modena Prodcom și Megamod SRL, în valoare totală de 257.264 lei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.