Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a analizat, în perioada aprilie – iunie 2023, prin intermediul sistemului informatic PREVENT în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 5.079 proceduri de achiziţie publică, fiind emise şapte avertismente de integritate în valoare totală de 1,97 milioane lei (aproximativ 400.000 euro).

Conform unui comunicat al ANI, dintre aceste proceduri, aproximativ 21% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 20.664 de contracte subsecvente (loturi).

Mai mult decât atât, în aceeași perioadă au fost emise șapte avertismente de integritate în valoare totală de 1.977.392 lei (peste 399.000 euro).

În analiza PREVENT au fost luate în considerare date și informații cu privire la 1.445 autorități contractante, 8.854 de operatori economici și 188.961 persoane, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai ofertanților.

Rezultate în perioada 20 iunie 2017 – 30 iunie 2023

Prin intermediul sistemului PREVENT, Agenția Națională de Integritate a emis, în perioada 20 iunie 2017 – 30 iunie 2023, 183 avertismente de integritate pentru potențiale conflicte de interese în proceduri de achiziție publică în valoare totală de peste 2,17 miliarde lei (peste 439 milioane euro).

Potențialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziție publică derulate de autorități contractante reprezentând ministere, instituții publice de la nivel central și local, unități administrativ-teritoriale, regii autonome, precum și companii/societăți comerciale la care statul este acționar majoritar.

Dintre acestea, în aproximativ 99% din cazuri, conducătorii autorităților contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese. În două cazuri, ANI a declanșat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: „Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare.“

În perioada de referință, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potențiale conflicte de interese, 103.114 proceduri de achiziție publică. Dintre acestea, aproximativ 17% se referă la contracte finanțate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conțin un număr total de 452.857 contracte subsecvente (loturi).

De asemenea, în 70 de situații, ANI a notificat Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziție publică, rezultate în urma activității de analiză a PREVENT.

Citește și: Călin Mitică a fost achitat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.