Foarte interesant interviul dat de fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, ziaristei și fostei lui consiliere, Anca Alexandrescu. După o tăcere impusă de către administrația pușcăriilor, Liviu Dragnea arată că nu s-a împăcat cu soarta sa, nu vrea să iasă din politică și, mai mult decât atât, vrea să-și joace cartea în PSD, chiar înaintea congresului din această vară, în care teleghidatul serviciilor și omul lui Iohannis, mă refer aici la Marcel Ciolacu, vrea să-și ia pe nume propriu cel mai mare partid din România postcomunistă.

Obscurul ex-președinte al PSD Buzău, ex-prieten de vânătoare al lui Omar Haysam, Marcel Ciolacu, când a crescut ”mare”, a urmat cursurile Academiei SRI-ului unde, ca atâția alții din actuala ”elită” a României, a fost pregătit să acceadă în structurile de conducere ale țării. Și a reușit. După căderea și încarcerarea lui Dragnea, pusă la cale și îndeplinită cu succes de către băieții cu ochi albaștri, a fost împins în față interimarul Ciolacu care, de când a fost numit, încearcă să-și cumpere baronii influenți ai partidului și, sigur, să ajungă liderul legitim al PSD. Și încă un ”amănunt”, puțină lume știe că Marcel Ciolacu a propus-o candidat al PSD la președinția României pe Viorica Dăncilă.

Dragnea nici nu i-a pomenit numele lui Ciolacu, dar a spus foarte clar că acum PSD-ul nu are lider și nici nu se comportă ca un partid de opoziție. Iar Dragnea are perfectă dreptate. Numai cu un trădător în frunte, și mă refer aici la Ciolacu, un partid care are majoritate absolută în Senat și relativă în Camera Deputaților se lasă încălecat de PNL, care are doar 1/5 din sufragiul popular și totuși conduce România cu un guvern minoritar.

Dar atacul cel mai interesant dat de către Dragnea l-a vizitat pe misteriosul Vasile Dîncu. Profesorul Vasile Dîncu, altminteri un inteligent sociolog, suferă de complexul vrăjitorului Merlin. Originar dintr-un sat bistrițean, Vasile Dîncu a descălecat tânăr, sărac și modest în Clujul anilor 1990. Și-a construit cu multă muncă cariera universitară și, sociolog fiind, a intrat în business, fondându-și mai multe firme de sondare a opiniei publice, dar, mult mai important, a intrat sub ”Cupolă”. Vasile Dîncu a devenit un apropiat al lui Ioan Rus și al celor mai importanți oameni de afaceri din Cluj, azi unii dintre ei având averi de sute de milioane de euro. Din ecuație nu lipsesc și omniprezentele servicii secrete. Dîncu este prieten la cataramă cu sulfurosul George Maior, unul dintre cei mai mari nenorociți în viață și cu generalul Coldea, colaboratorul lui Maior și care au făcut din România din 2004 încoace raiul, pentru ei, al unei republici securiste unde competiția politică sau concurența în afaceri nu se tranșează pe piață sau la vot, ci în sălile parchetelor și tribunalelor. Asta au construit băieții. Și Dîncu a fost lângă ei.

Ce ne spune Dragnea despre ”prietenul” lui, Vasile Dîncu? Că dom` profesor se uita la televizor împreună cu Coldea, care a fost sunat de către isterica Kovesi, care i s-a plâns că Dragnea a îndrăznit să o critice în respectiva emisiune televizată.

În ce țară trăim? Fostul Vicepremier al lui Cioloș, care a ”însămânțat” cei mai mulți securiști din istoria guvernului, Dîncu este martor la discuția între șeful operativ al SRI și șefa DNA în care cei doi se pregătesc să-l termine pe șeful celui mai important partid din România! Ceea ce s-a și întâmplat. Dar, de ce acum aceste dezvăluiri ale lui Dragnea?

O zi mai târziu, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare într-un nou dosar – ciorba reîncălzită Teldrum. Dîncu vrea să se reîntoarcă în PSD. Deci, lui Dragnea i se aplică scenariul Adrian Năstase, încă un dosar, încă o condamnare cu închisoare. Cred că Liviu Dragnea a spus: ”Gata. Până aici. Până acum am tăcut. Voi vorbi de acum înainte”. Avertismentul a fost lansat!

Liviu Man

5 COMENTARII

  1. Să speram că nu va fi ajutat și el, precum mulți alții mai celebrii, să se autoaccidenteze mortal prin închisoare. Nu ar fi chiar o minune cerească pînă la urmă, nu?
    Interviul realizat de D-na Alexandrescu promite să fie exploziv. Sper să se ridice la înălțimea așteptărilor.

  2. Foarte interesanta analiza. Si buna. Subscriu. Am gandit acelasi lucru, dar putin altfel, eu nefiind jurnalist – ca ori vorbeste, ori nu vorbeste, il vor condamna in dosarul Teldrum si se va alege cu un supliment la pedeapsa. De ce sa taca atunci? Imi pare rau ca nu stiu numele domnului care a scris articolul, eu fiind din Brasov, nu il cunosc. Felicitari!

  3. Oricum , după noua orientare a celor de la A3 nu a plăcut deloc și au deturnat mult sensul cuvintelor încercând și ei un pumn la plexul celui condamnat. Dragnea nu va fi ținut la infinit la pârnaie și se vede și din cosmos că este o condamnare politică cu dosare măsluite de cei care sunt specialiști în asta și care au mai ăcut și înainte . Oricum dreptate nu se va face prea curând iar Dragnea ca om va avea mult de suferit. Poate să i se ofere și o sinucidere la propriu , elegantă dar asta mai târziu când lumea îl va mai uita, altfel devine martir și iar se prăbușesc în voturi actualii, unde mai pui că mămăliga ar putea face explozie … Oportunitatea istorică ne este dictată la fel cum sunt pregătiți viitorii trătători de neam ce ne vor mai conduce încă.

  4. Îmi place stilul domnului Man. Mările astea de care vorbește-s prea adânci și apoi peștii care rump tot ce prind.. apoi nu știu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.