La Cluj, peste 300 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice DGFP Cluj au întrerupt lucrul, azi dimineaţă, şi s-au adunat în curtea instituţiei.

Liderul de sindicat din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj, Ilie Rostogol, a declarat, marţi, corespondnetului MEDIAFAX că majorarea salariilor din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor s-a făcut ”pe ascuns”.

”Suntem nemulţumiţi de faptul că, pe ascuns, printr-o Ordonanţă de Guvern, s-au majorat de la 1 noiembrie salariile celor din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor şi ANAF cu peste 60%, iar nouă, celor din teritoriu, ni s-a transmis că majorarea va avea loc doar în primul trimestru al anului viitor. Noi suntem albinele, colectăm banii, iar ei care coordonează îşi majorează salariile”, a spus Rostogol.

Potrivit acestuia, oamenii vor rămâne în curtea instituţiei, aşteptând rezultatele unei întâlniri care are loc la Bucureşti, la Ministerul Finanţelor, cu conducerea DGFP Cluj, pentru rezolvarea conflictului.

Aproximativ 3.000 de angajaţi ai Regionale Finanţelor Publice Ploieşti, care include judeţele Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu, au întrerupt şi ei lucrul şi au ieşit în stradă, nemulţumiţi că doar colegii lor din aparatul central beneficiază de majorări salariale.

”Oamenii sunt extrem de revoltaţi pentru faptul că guvernanţii găsesc întotdeauna soluţii pentru ei, dar niciodată pentru cei care muncesc efectiv”, a declarat corespondentului MEDIAFAX liderul Sindicatului Finanţe Prahova Sed Lex, Aurel Fănică.

Şi la Suceava, activitatea Administraţiei Finanţelor Publice este blocată, după ce angajaţii au întrerupt lucrul.

Liderul sindical Gheorghiţă Tudosca a declarat că protestul este spontan şi că salariaţii vor să atragă atenţia că angajaţii administraţiilor judeţene şi de sector nu primesc majorări conform ordonanţei adoptate de guvern. El consideră că munca angajaţilor din administraţiile judeţene este importantă pentru că acesta este ce care asigură activitatea de bază.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.