Procurorii DIICOT au început în această dimineață o acțiune de destructurare a unor rețele de trafic de persoane. Este vorba despre un dosar în care sunt 210 de suspecți.

În cadrul operațiunii realizate în toată țara vor fi făcute 199 de percheziții, iar 210 persoane vor fi aduse la audieri.

Operațiunea face parte din campania DIICOT, începută în anul 2018 sub denumirea generică „ Ziua Z”, îndreptată împotriva crimei organizate.

Acțiunile vizează grupuri de crimă organizată care operează atât în România, cât și în afara țării.

DIICOT semnalează creșterea ”alarmantă” a numărului de minori, care la solicitarea unor persoane cunoscute în mediul virtual (care le-au câștigat încrederea inducându-i în eroare că sunt de vârsta lor) s-au fotografiat și filmat în ipostaze indecente și au trimis astfel de materiale unor prădători sexuali expunându-se unor acțiuni ulterioare de șantaj.

Procurorii le cer părinților să fie vigilenți și să supravegheze activitățile online ale copiilor.

DIICOT arată că grupuri infracționale organizate având, în unele cazuri, în structura lor și cetățeni străini, racolează persoane (inclusiv minori) profitând de starea de vulnerabilitate în care acestea deja se află. Minorii dar și majorii, victime ale traficului de persoane, ajung să creadă în promisiuni false și să accepte exploatarea sexuală, exploatarea prin practicarea cerșetoriei sau prin prestarea unor munci grele în beneficiul traficantului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.