Cu poliția pe pârtie. Haosul de la Băișoara continuă și astăzi

232

Clujenii se pot bucura de un strat de zăpadă generos la pârtia de la Băișoara, iar administratorii trag atenția asupra riscului de aglomerare.

O nouă zi aglomerată pe pârtiile din țară. Românii „fug” din orașe în zone cu zăpadă, cu ocazia zilei de 24 ianurie – Ziua Unirii Principatelor, sărbătoare legală pentru angajajți. Bugetarii au beneficiat de minivacanță de 24 ianuarie, având liberă și ziua de luni, 23 ianuarie.

Clujenii au făcut cozi în weekend înspre pârtia de la Băișoara și administratorii arată că se așteaptă și astăzi la o cerere mare și numeroși vizitatori. Ei fac apel la vizitatori să parcheze regulamentar și arată că poliția va dirija circulația. Astfel capacitatea parcării va fi folosită la maxim.

Sute de persoane stau la rând

„Ne asteptam la o zi aglomerata. Ne bucuram de sprijinul politiei care o data ce locurile de parcare se vor umple vor restrictiona accesul spre Buscat. Cum se vor elibera locuri de parcare se va permite accesul altor masini. Parcarea de langa Restaurantul Cota 1600 va costa 15 lei. Vă rugam sa va validati tichetul de parcare la restaurantul Cota 1600 inainte de plecare. Va multumim pentru intelegere”, au transmis administratorii pârtiei Băișoara.

Trafic îngreunat pe DJ 107R, în weekend

Circulația s-a desfășurat cu greutate pe DJ 107R, în weekend, înspre localitatea Muntele Baișorii, în zona stațiunii Buscat. Șoferii au fost îndemnați de polițiști să circule cu atenție sportită și să nu blocheze interseccţiile sau căile de acces spre stațiune, cât și cele spre proprietățile alăturate. De asemenea, conducatorii auto trebuie să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în zonă.

Aglomerație pe mai multe pârtii din România, în minivacanța de 24 ianuarie. Au fost cozi la Sinaia, Predeal și în mai toate stațiunile de ski din țară, scrie monitorulcj.ro.

Citește și: Copiii supradotați din Cluj, în pericol de abandon școlar! Grupul de Acțiune Locală Napoca Porolissum îi ajută să-și atingă potențialul maxim

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.