Reprezentanţii Băncii Transilvania şi ai IFC – divizia de investiţii a Băncii Mondiale – au anunţat luni că Fondul de Capitalizare al IFC a acordat un împrumut de 40 de milioane de dolari BT pentru ca banca să-şi consolideze baza de capital, în vederea dezvoltării.

Omer Tetik a explicat că acest împrumut de 40 de milioane de dolari pentru consolidarea bazei de capital va permite băncii să dezvolte creditarea cu circa 250 de milioane de euro şi, de asemenea, nu va mai fi nevoie de o majorare de capital în cazul achiziţiei unei bănci.

BT, a treia bancă din România, după active, se axează pe IMM-uri şi are ca ţintă creşterea cu peste 10% a creditării pentru IMM-uri şi cu 15% a portofoliului de operaţiuni pentru IMM-uri.

Directorul general al Băncii transilavania, Omer Tetik, a mai declarat că Banca Transilvania  este în discuţii pentru achiziţia unei bănci din România şi analizează şi alte oportunităţi de achiziţii, cum ar fi preluarea unui portofoliu. El a precizat că banca analizează oportunităţi de investiţii, dar obiectivul este creşterea organică şi nu va cumpăra o bancă pentru a-şi creşte numărul de clienţi, aflat în prezent la circa 1,8 milioane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.