La data de 24.01.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj-Napoca au dispus reținerea unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

S-a reținut că, în ziua de 23.01.2024, inculpatul a fost prins în flagrant, pe raza județului Cluj, în timp ce deținea în autoturism, cantitatea de 20 de grame drog de risc (canabis), destinată comercializării.

Ulterior, în urma percheziției efectuate la locuința acestuia, au fost identificate și ridicate cantitățile de aproximativ 200 grame ketamină, 100 grame amfetamină, 10 grame cocaină, 18 grame MDMA și 31 grame canabis, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca și ai poliției Municipiului Cluj Napoca – Secția 2 Poliție.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști din cadrul IPJ Cluj și al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Cluj Napoca.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.