Anul trecut, o doctoriță româncă a fost ucisă în Germania în fața blocului în care locuia, lăsând ân urmă un copil de câțiva ani. Acum, ucigașul, care o hăituise pe femeie cu mesaje de amenințare, a fost condamnat la ânchisoare pe viață fără posibilitatea unei eliberări condiționate.

Potrivit Osthessen News, moartea Elenei a fost rapidă şi foarte dureroasă.  Christine Seban, procuror în Fulda, a spus că tânăra a murit fie din cauza sângerării puternice, fie sufocată. Vecinii i-au găsit trupul neînsufleţit, în jurul orei 8.00 şi au dat alarma. 

Poliţiştii au pus rapid cap la cap informaţiile primite, iar în câteva ore au operat o arestare. Fostul iubit al Elenei, Florian, român şi el, a fost considerat principalul suspect în acest caz şi a fost arestat preventiv.

Judecătoria districtului Fulda l-a condamnat la închisoare pe viaţă pe Florian, informează RTL, care citează DPA. Potrivit judecătorului, condamnatul a acţionat mânat de gelozie, din dorinţa de se răzbuna pentru că Elena nu mai dorea să continue relaţia pe care cei doi au avut-o. Mai mult, atacul criminalului a fost unul josnic, pentru că a lovit prin surprindere, într-un moment în care femeia nu se aştepta la aşa ceva şi nu a avut nicio şansă să se apere.

Acum, a mai spus judecătorul, băieţelul Elenei va creşte fără mamă. În opinia magistratului, fapta este cu atât mai reprobabilă cu cât are urmări grave şi pentru alte persoane, ţinând cont că victima era un părinte singur. Prin urmare, mai precizează sursa citată, instanţa a considerat că este vorba de o crimă cu atât mai gravă, ceea ce înseamnă, conform legii germane, că agresorul va fi condamnat la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea de a fi eliberat după 15 ani de detenţie.

Pe lângă pedepasa cu închisoarea pe viaţă, Florian va fi obligat să achite 15.000 de euro fiului şi 10.000 de euro mamei victimei. Însă decizia instanţei nu este definitivă şi mai poate fi atacată, iar avocatul lui Florian a anunţat că va depune recurs. 

Ultimul mesaj a fost trimis de Florian doar cu câteva ore înaintea morţii româncei. La ora 3.00, el i-a scris „Bucură-te cât mai poţi”, iar din informaţiile poliţiştilor el ar fi aşteptat-o dimineaţa devreme, cu puţin înainte de ora 8.00, în faţa blocului ei. 

În plus, cu puţin timp înainte de a muri, ea făcuse mai multe fotografii în curtea casei sale, unei maşini parcate pe alee. Chiar dacă şoferul maşinii nu a putut fi identificat, anchetatorii cred că acesta era chiar fostul iubit al femeii. Elena şi Florian au avut o relaţie timp de un an, însă ea a decis să-i pună capăt din cauza temperamentului violent al bărbatului. Considerat principalul suspect în această crimă, Florian susţine că este nevinovat. Bărbatul a declarat că este străin de această crimă şi spune că Elena avea probleme mari cu un bărbat care o urmărea şi o ameninţa de mai mult timp.

Florian s-a plâns şi că împotriva lui s-a declanşat o adevărată vânătoare şi o teroare cumplită. El spune că nu i s-a permis să îşi sune familia sau avocatul şi că i s-a oferit târziu un interpret de limba germană. El a mai spus că fosta lui iubită era nevoită să plătească taxă de protecţie unui individ necunoscut, acelaşi care a ameninţat-o. Nu a fost însă foarte convingător, motiv pentru care a rămas în arest şi va sta închis cel puţin până la finalizarea anchetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.