Pe 5 noiembrie, pentru a treia oară, Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat pronunţarea unei decizii în procesul în care subinspectorul Alin Pintican şi inspectorul principal Adrian Balaj, foşti angajaţi ai BCCO Cluj, sunt judecați pentru favorizarea infractorului. Termenul de 12 noiembrie este ultima amânare posibilă, iar instanţa va trebui să pronunţe atunci o soluţie definitivă.

 

La ultimul termen al procesului, cel din 8 octombrie 2014, instanţa a anunţat că amână pronunţarea pentru data de 22 octombrie, zi în care s-a dat o nouă amânare, pentru 5 noiembrie 2014. La această dată însă, instanța de judecată a decis că mai are nevoie de încă o săptămână pentru a finaliza deliberările, stabilind ca dată pentru pronunţarea sentinţei ziua de 12 noiembrie.

De câte ori poate fi amânată pronunţarea într-un dosar penal?

Conform Noului Cod de Procedură Penală, Art. 306, referitor la Soluţionarea cauzei, arată că

”Deliberarea şi pronunţarea hotărârii se fac de îndată după încheierea dezbaterilor. Pentru motive temeinice, deliberarea şi pronunţarea pot fi amânate cel mult 15 zile.”

Art. 391 din Noul Cod de Procedură Penală prevede că „(1) Deliberarea şi pronunţarea hotărârii se fac în şedinţa în care au avut loc dezbaterile sau la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor. (2) În situaţii excepţionale, când, raportat la complexitatea cauzei, deliberarea şi pronunţarea nu pot avea loc în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa poate amâna pronunţarea o singură dată pentru cel mult 15 zile.”

Aceasta înseamnă că, în ziua în care procesul se termină instanța declară că “rămâne în pronunțare”. Acest lucru înseamnă că procesul a luat sfârșit iar, potrivit dispozițiilor codului de procedură civilă, judecătorul este obligat ca, în secret, să chibzuiască asupra cauzei. Atunci când și-a format o opinie și a luat o decizie în ceea ce privește cauza, este de asemenea obligat să pronunțe această soluție, în aceeași zi, în ședință publică, chiar și în lipsa părților. Așadar, cel puțin teoretic, judecătorul ar trebui ca, în aceeași zi, să se întoarcă în sala de judecată și să pronunțe soluția în mod public. În practică, foarte puțini judecători fac acest lucru. Soluția se consemnează în condica de ședințe a instanței în cursul zilei următoare.

Totuși, dacă dosarul este unul mai complex și instanța apreciază că nu se poate pronunța în aceeași zi și are nevoie de timp suplimentar pentru a hotărî, legea îi permite să amâne pronunțarea hotărârii pentru un termen de până la 15 zile, timp în care să poată delibera. Însă, deoarece codul de procedură penală nu distinge, instanțele se folosesc de această facilitate chiar de mai multe ori, amânând succesiv pronunțarea pentru intervale de una, două săptămâni.

În cazul de faţă, ne aflăm deja în situaţia prevăzută de alin (2), ceea ce înseamnă că termenul de 12 noiembrie este ultima amânare posibilă, iar instanţa va trebui să pronunţe atunci o soluţie definitivă.

Condamnați definitiv pentru purtare abuzivă

Subinspectorul Alin Pintican şi inspectorul principal Adrian Balaj, foști angajați ai BCCO Cluj, au fost condamnați definitiv în 2011 pentru purtare abuzivă. Cei doi au bătut o persoană pe care o anchetau pentru că le-a făcut o observație referitor la exprimarea incorectă gramatical a unuia dintre ei. Ulterior, conectat cu acest dosar, a mai apărut unul unde polițiștii BCCO erau judecați, de data aceasta alături de victima din primul proces și alți colegi care au fost martori în primul dosar, pentru favorizarea infractorului, instigare la fals în declaraţii, fals în declaraţii, uz de fals, fals intelectual și denunţare calomnioasă. Curtea de Apel Cluj i-a achitat pe toți cei inculpații în dosar, dar Parchetul a făcut apel la Înalta Curte.

Firul evenimentelor

În rechizitoriul din dosarul penal numărul 962/33/2010 se arăta că doi angajați ai BCCO, care se ocupau la acel moment de o anchetă în care era implicat Mureșan Radu Vadim, l-au bătut pe cel cercetat pentru că ar fi îndrăznit să corecteze o greșeală de exprimare a unuia dintre anchetatori.

Mureșan a început să țipe că ia bătaie și și-a făcut apariţia Petru Filip, coleg cu Pintican şi Balaj în cadrul BCCO Cluj. Cei doi au încetat să îl mai bată pe Mureşan şi l-au mutat într-un alt birou de anchetă. Conform declaraţiilor date de Pintican şi Balaj, în acest interval de timp Mureşan şi-ar fi tras un genunchi în ochi, chiar dacă era încătuşat cu mâinile la spate.

După ce a fost bătut, tânărul şi-a sunat avocatul pentru a depune plângere împotriva celor doi poliţişti, şi i-a solicitat şefului de tură din cadrul arestului să consemneze faptul că a fost adus de la interogatoriu cu urme de lovituri pe corp.

Chiar dacă au fost găsiţi vinovaţi, pe parcursul procesului, cei doi poliţişti de la Brigada clujeană nu au recunoscut niciodată că l-au bătut pe Mureşan, susținând că acesta s-ar fi lovit singur.

“Inculpaţii au susţinut în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, că nu au lovit-o pe partea vătămată şi că aceasta s-a autovătămat. Susţinerile acestora sunt, însă, infirmate de probele administrate în cauză”, arată motivarea judecătorului Curții de Apel Cluj, Maria Boer.

Cel de al doilea dosar

După ce au fost condamnați de Curtea de Apel pentru purtare abuzivă si anterior judecării recursului la Înalta Curte, Pintican Alin și Balaj Adrian le-au cerut lui Jonas Iosif Mihai și Man Emilian Tiberiu să se prezinte în fața unui notar pentru a face declarații despre o discuție ce ar fi avut loc între Pintican Alin și Mureșan Radu Vadim, în legătură cu procesul penal ce urma să se desfășoare la ICCJ. Din cele două declarații rezulta faptul că lui Mureșan Radu Vadim i-ar fi părut rău că a depus plângere penală contra lui Pintican și Balaj, deoarece vinovat pentru săvârșirea faptei de purtare abuzivă ar fi fost doar Pintican Alin.

Potrivit rechizitoriului, ”după condamnarea lor în prima instanță și anterior judecării recursului de către ICCJ, Pintican Alin și Balaj Adrian, în cursul lunii august 2011, au solicitat numiților J.I.M si M.A să se prezinte în fața notarului public F.T.M pentru a face declarații despre o discuție ce ar fi avut loc între Pintican Alin și Mureșan Radu Vadim, în legătură cu procesul penal ce se afla pe rolul instanței supreme. Din cele două declarații rezultă faptul că învinuitului Mureșan Radu Vadim i-ar fi părut rău că a depus plângere penală contra lui Pintican și Balaj, deoarece vinovat pentru săvârșirea faptei de purtare abuzivă ar fi fost doar Pintican Alin”.

Declarațiile mincinoase date în fața notarului public aveau menirea de a-l scoate din situația neplăcută de a fi condamnat penal pe agentul Balaj Adrian, încercându-se obținerea unei sentințe favorabile la ICCJ și scoaterea ca nevinovat a acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.