Are o faţa senină, cum numai un om fără regrete poate şi o voce vioaie şi hotărâtă, care îţi aminteşte de un citat al lui Blaga: „cu cât îmbătrâneşti, cu atât spiritul devine mai suplu, mau cald, dobândind o înfăţişare mai organică. S-ar zice aproape că pentru spirit, timpul este o dimensiune a întineririi”.
Ana Babotă este cea mai în vârstă femeie din comuna Rona de Sus şi poate din tot Maramureşul Istoric. Dar nu vârsta te frapează, deşi, e mult şi să numeri până la 101 ani, darminte să-i trăieşti, ci seninătatea.
Poate datorită datei naşterii (1 iunie) sau a înţelepciunii, bătrâna şi-a păstrat o prospeţime a spiritului pe care puţini o mai au. A trecut prin două războie mondiale, două crize economice, o Revoluţie şi-a înmormântat doi soţi, e văduvă de 32 de ani, a crescut cu greu 9 copiii, a muncit cât 10 şi a mâncat pâine de ghindă sau flori, dar nu se plânge de nimic şi n-a rostit niciodată cuvântul „greu”.
Bătrâna s-a născut într-o familie cu 7 copiii, ea fiind cea mai mare dar şi cea mai longevivă. Nici măcar copilăria nu a fost una lipsită de grijă. Tatăl său s-a recăsătorit şi mama vitregă i-a făcut viaţa un calvar. Din cauză că i-a descusut un batic, a alungat-o dezbrăcată de acasă, ziua în amiaza mare. A mers „de slugă” la o familie din Sighet. Apoi s-a mărit, dar a venit războiul şi a rămas cu copiii mici şi văduvă. Ca să nu moară de foame, mergea la cules de zmeură şi pe jos, desculţă, fugea la Sighet, la târg să o vândă şi venea tot pe jos acasă, cu mâncare pentru copiii. Povesteşte că în unul din drumuri i-a intrat un cui în picior şi a umplut cărările de sânge, dar nu a rămas acasă. Iarna, sau când nu găsea zmeură, era nevoită să meargă cu copiii la vecini, să ceară mâncare. Sau să muncească o zi întreagă pentru o cană de lapte.
Făcea pâine din ghindă măcinată şi mânca flori. Ca să apuce să ţese haine copiilor, abia dacă apuca să doarmă o oră-două pe noapte.
Până la 30 de ani a suferit de mai multe boli şi a fost internată de mai multe ori prin spitale. Dar într-o noapte a visat că Mântuitorul i-a spus că leacul ei e după grindă. S-a ridicat şi de atunci n-a fost bolnavă niciodată. De decenii bune n-a mai umblat pe la medici şi nu ia niciun medicament. Singurul ei medicament e postul şi rugăciunea. De când se ştie posteşte în fiecare luni, miercuri şi vineri. Merge la biserică, se roagă şi crede cu tărie în Dumnezeu.
Reţeta longevităţii sale ar putea fi alimentaţie: nu-i place carnea, mănâncă multe lactate şi nu ştie ce sunt alea „E-uri”. În schimb mănâncă orice „de casă”.
Dar Ana Babota spune că longevitatea nu e dată nici de alimentaţie şi nici măcar de exerciţiile de înviorare pe care le face dimineaţa, ci de liniştea sufletească. Nu s-a certat niciodată cu cineva şi n-a făcut nimănui rău, niciodată.
Spune că Dumnezeu i-a prevestit prin vise toate lucrurile importante din viaţa ei. Vindecarea, căsătoria cu cel de-al doilea soţ, şi inclusiv faptul că el se va stinge înaintea ei.
În ciuda greutăţilor, nu şi-a pierdut niciodată speranţa şi credinţa. Azi are 9 copiii şi zeci de nepoţi şi strănepoţi împrăştiaţi în toată lumea. De ziua ei s-au adunat toţi acasă, în frunte cu primarul comunei Ioan Romaniuc, care i-a adus un tort şi i-a oferit o aniversare cum n-a mai avut niciodată.
Iar bătrânal, la 101 ştie încă să se bucure de viaţă: ştie zeci, sute de cântece în română, maghiară şi ucraineană. Deşi are probleme cu vederea, iese singură în curte şi îşi întâmpină musafirii.
Ba mai mult, se gândeşte să meargă la nunta unei nepoate, care va avea loc în curând. Ca să ne demonstreze că va reuşi, bătrâna se ridică singură şi ne conduce. Ne salută cu căldură şi spune amuzată că ne aşteaptă şi la alte aniversări, cu o voce vioaie şi hotărâtă, care îţi aminteşte de un citat al lui Blaga: „cu cât îmbătrâneşti, cu atât spiritul devine mai suplu, mai cald, dobândind o înfăţişare mai organică. S-ar zice aproape că pentru spirit, timpul este o dimensiune a întineririi”.
Ioana LUCĂCEL
