Vestea că un alt episcop catolic de rit latin mort în temniţa de la Sighetu Marmaţiei, şi anume Anton Durcovici, a fost ridicat la cinstea altarelor de către Papa Francisc ar trebui  să ne bucure pe toţi, indiferent de confesiune şi etnie. Durcovici a devenit al patrulea fericit al Bisericii Catolice din România, el primind această recunoaştere pentru credinţa nestrămutată pe care a mărturisit-o cu preţul vieţii. În închisorile comuniste au suferit cu abnegaţie slujitori ai multor culte şi toate mărturiile scrise scot în evidenţă faptul că, în vremuri de prigoană, au dat dovadă de solidaritate. Emoţionante sunt paginile lui Nicolae Steinhardt din Jurnalul Fericirii. Spiritul de sacrificiu manifestat de preoţii ortodocşi şi catolici, colegi de celulă, l-au făcut să se creştineze, devenind în hăul puşcăriei cu adevărat fericit.

După 1989, au apărut disensiuni, manifestări chiar extremiste, care nu servesc nimănui şi, în fond, îi încurajează pe cei fără credinţă, deoarece chiar unii slujitori ai cultelor nu dau dovadă de iubire faţă de aproapele.

Nu cred că se impune întotdeauna să se facă un clasament sau o ierarhie a cultelor, în ceea ce priveşte numărul de preoţi şi de laici închişi pentru credinţă,  deoarece comuniştii nu iubeau nicio religie, Marx considerând-o ca un „opiu al poporului”. Se impune totuşi constatarea că cel mai mult lovită a fost Biserica Română Unită Greco-Catolică, care a fost pur şi simplu interzisă. Toţi episcopii au fost arestaţi, la fel mulţi preoţi care nu şi-au abandonat credinţa şi chiar laici care i-au urmat pe îndrumătorii lor. Fraţii noştri de rit latin (maghiari, români, șvabi) au fost persecutaţi crunt, episcopilor şi preoţilor li s-au înscenat procese politice, apoi li s-au interzis legăturile cu Sfântul Scaun, dar de bine, de rău, au avut lăcaşuri de cult, unde se puteau închina, funcţionând şi două seminarii teologice, la Alba-Iulia şi Iaşi. Suferinţele lor se consemnează în cei patru martiri beatificaţi deja, care au murit în condiţii atroce.

Cei şapte episcopi greco-catolici morţi în temniţele comuniste sau în domiciliu obligatoriu (Iuliu Hossu şi Bălan) se află în procedură de beatificare, de o relativă lungă perioadă de timp, ceea ce nu ar trebui să ne mire, când te gândeşti că ridicarea la rangul de fericit pentru călugărul Ieremia Valahul a durat sute de ani. Am auzit în unele cercuri catolice că a fost o greşeală că s-au propus un număr aşa de mare de martiri ai credinţei pentru beatificare, aceasta determinând amânarea finalizării procedurilor concepute de Sfântul Scaun. Se crede deci că dacă am fi procedat ca romano-catolicii, propunând unul sau doi episcopi, aceştia ar fi fost ridicaţi la cinstea altarelor. Nu cred că este valabil acest argument, sau, cel puţin, nu poate fi acceptat integral. Să nu uităm că morile Domnului macină încet, dar macină bine. Consider că şi Biserica Greco-Catolică va fi onorată prin recunoaşterea meritelor acestor mărturisitori ai credinţei cu preţul vieţii lor. Cât priveşte numărul de persoane propuse de Biserica Română Unită pentru beatificare, aş dori să arăt că recent Papa Francisc a emis un decret de beatificare pentru 300 de preoţi catolici morţi în prigoană comunistă între anii 1936-1940 în Spania, deci se pot întâmpla lucruri similare şi în biserica noastră răsăriteană, ce aparţine Bisericii Universale. M-aş referi la cei şapte episcopi făcând trimitere la cuvintele Papei Pius al XII în timpul căruia au fost arestaţi episcopii uniţi, care a spus că, dacă dintre cei 12 apostoli, unul a defectat, acest lucru nu s-a întâmplat cu ierarhii greco-catolici.

Într-un editorial nu prea îndepărtat, scriind despre justiţie şi despre faptul că executarea hotărârilor judecătoreşti face parte integrantă din înfăptuirea actului de justiţie, am menţionat şi de cazul de la Mănăstirea Bixad, în care nu se pun în aplicare hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate după un litigiu care a durat mai mult de 20 de ani, iar mai recent, colega mea Diana Gabor a dezvoltat acest subiect într-un articol bine documentat şi articulat, arătând că această problemă şi altele similare au stat în atenţia Departamentului de Stat al SUA. Recent, s-a scris în Transilvania Reporter că la Bixad s-au organizat comandouri de laici care, la nevoie, şi prin acte de violenţă, vor căuta să se opună hotărârii de retrocedare dispusă de instanţele judecătoreşti. În contextul învederat, cu adevărat România este un stat de drept, dar într-o manieră sui generis. Referitor la cazul Bixad, mi-am adus aminte cât scandal s-a produs la punerea în executare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti privind retrocedarea catedralei Schimbarea la Faţă din Cluj. Imaginile de acolo au fost difuzate pe posturile de televiziune internaţionale, eu văzând un reportaj despre acest eveniment la EuroNews.

I-aş sugera reclamantei să ceară participarea la punerea în executare a hotărârii şi a reprezentanţilor Comisiei Europene de la Bucureşti ca să constate cât de „toleranţi” sunt românii. Ce multă dreptate a avut, în această privinţă, regretatul acad. Florin Constantiniu! Şi apoi ne vom mira foarte mult de raportul MCV din luna ianuarie 2014, care nu cred că va înregistra progrese în administrarea justiţiei.

Nedreptăţile istoriei din 1948 şi până în 1989 nu se pot îndrepta prin perpetuarea unora din consecinţele lor, dar nu invidiez pe cei care vor să profite de pe urma abuzurilor unui regim criminal.

 

7 noiembrie 2013                   

Adrian Man

 

P.S.: La 3 noiembrie 2013, acad. Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române, a împlinit 90 de ani. Este o vârstă impresionantă, dar sărbătorirea lui la Academie reprezintă nu numai o recunoaştere a ceea ce a făcut în decursul anilor pe tărâmul istoriei, ci şi pentru ceea ce întreprinde în momentul de faţă. Este deosebit de activ şi acum. Cu siguranţă este cel mai longeviv istoric european. Îi doresc multă sănătate pentru a-şi putea realiza proiectele, îndeosebi editarea completă a Jurnalului Politic de Ioan Hudiţă. După ce am citit multe din volumele jurnalului, consider că este cea mai bună lucrare memorialistică apărută vreodată în ţara noastră. La mulţi ani, Domnule Academician!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.