Ministrul Tranporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, marţi, că îi va elibera din funcţie pe cei 24 de directori de companii din subordinea instituţiei, invocând salariile ridicate ale acestora.
În total, salariile celor 24 de directori însumează 105.000 euro lunar, la care se adaugă indemnizaţiile celor care fac parte din consiliile de administraţie, astfel că suma totală ajunge la 350.000 de euro pe lună.
"M-am hotărât să îi eliberez din funcţie pe cei 24 de directori de companii, din cauza salariilor ridicate pe care aceştia le au", a spus Berceanu.
Cel mai mare salariu, de 37.000 lei, este cel al directorului general al ROMATSA, Frâncu Aleador, iar cel mai redus este cel al lui Ovidiu Bobeică, directorul general al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu 6.000 lei.
La salarii se adaugă indemnizaţiile primite pentru funcţiile din Consiliile de Administraţie, care însumează 240.000 de euro, sau 918.980 lei, mult peste valoarea totală a salariilor celor 24 de şefi de companii.
Berceanu preia Ministerul Transporturilor de la Ludovic Orban, procedurile privind schimbarea de la vârful instituţiei urmând să fie finalizate săptămâna viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.