„Big Brother”, o lege ilegală

„Gazeta de Bistriţa” a mai abordat acest subiect, dar având în vedere sensibilitatea temei şi a discuţiilor pe care le-a generat, revine cu noi argumente care demonstrează că Legea 298, votată de Parlamentul României pe data de 18 noiembrie 2008, este o lege ilegală şi, mai repede sau mai târziu, ea va trebui modificată.

Argumente pentru ilegalitate

Primul argument privind ilegalitatea Legii 298 îl constituie faptul că aceasta încalcă într-un mod flagrant art.28 din Constituţia României. Acest articol de lege care face parte din Cap. II „Drepturile şi libertăţile fundamentale” la aliniatul privind „secretul corespondenţei”, prevede negru pe alb că „secretul scrisorilor, al telegramelor, alte trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi a celorlalte mijloace legale de comunicare este INVIOLABIL”. Trebuia oare spus mai clar pentru cei care au votat această aberantă lege?

Iniţiatorii şi susţinătorii legii de stocare a datelor privind comunicaţiile electronice, afirmă sus şi tare că aceasta este conformă cu legislaţia europeană. Nimic mai fals şi neadevărat. Legea 298 şi normele de aplicare a acesteia încalcă într-un mod flagrant Directiva Europeană (DE) 2006/24/EC, deşi pretinde că o implementează. DE scrie negru pe alb şi stipulează în acelaşi timp că pentru statele membre „este fundamental să ia măsuri legislative pentru protejarea drepturilor cetăţenilor ce au legătură cu stocarea datelor”.

Într-un heirupism caracteristic altor epoci şi ani, autorii acestei deja atât de celebre legi au înlăturat premeditat orice prevedere privind instituirea unui control asupra operatorilor din sfera comunicaţiilor electronice şi garanţiilor privind respectarea drepturilor cetăţenilor din punct de vedere tehnic. Suntem la mâna operatorilor din domeniu şi totul depinde de buna credinţă a acestora, dacă se selectează numai datele stabilite de lege, locul şi durata convorbirii, locul de unde vorbim, cu cine, datele de identificare.

Cine citeşte cu atenţie Legea 298 va observa cu stupoare că în acest act normativ nu se prevede nimic în legătură cu cine îi verifică pe operatori. Legea instituţionalizează şi legalizează o stare de fapt, control total asupra comunicaţiilor electronice ale cetăţenilor. Nu se vorbeşte nimic despre softurile care vor fi folosite, de personalul care se va ocupa de această activitate sensibilă care poate aduce atingere sau încălcare a drepturilor omului.

În curtea altora e OK

Dar să aruncăm o privire prin alte curţi şi să vedem cum este reglementată această activitate în SUA şi în Uniunea Europeană. Aici există o comisie parlamentară de resort, respectiv autorităţile naţionale, care selectează un anumit număr de firme care fac auditul modului cum aceşti operatori de comunicaţii electronice respectă legea. La rândul lor, operatorii aleg mai multe din aceste firme pentru efectuarea unui audit al operaţiunilor derulate.

Legea a mai prevăzut un lucru interesant – a interzis să invite doi ani la rând, aceeaşi firmă. Toţi operatorii în domeniul comunicaţiilor, dar şi personalul care lucrează la stocarea datelor sunt verificate şi auditate de nişte instituţii de genul ORNISS de la noi, adică Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. În lipsa acestui certificat, opinia publică poate avea bănuieli că salariaţii respectivi pot fi agenţi ai unor servicii de informaţii străine sau că fac parte din anumite grupuri teroriste sau de crimă organizată. În fiecare an autoritatea pentru reglementare în comunicaţii efectuează cel puţin un control de fond la operatorii de comunicaţii. De asemenea, la ei mai este stabilit ca fiecare operator să instituie şi să deţină un Registru Unic în care se consemnează orice intervenţie umană în sistemul de stocare a informaţiilor reţinute. Programele de calculator, respectiv software de stocare a datelor, trebuie să aibă o rutină de înregistrare. Adică o aplicaţie care să sesizeze şi să înregistreze orice intervenţie umană. S-a mai prevăzut, tot în ideea prevenirii oricărei imixtiuni neautorizate, ca la fiecare resetare a sistemului sau chiar o dată pe zi să intervină o rutină de verificare, de siguranţă, care să se declanşeze automat. Rezultatul acestei verificări automate trebuie consemnat în Registrul Unic. Este demnă de reţinut o prevedere legală din Marea Britanie – oricare parlamentar are dreptul şi poate să ceară verificarea oricărui operator, acolo unde există suspiciuni de fraudă.

În Marea Britanie, dar nu numai, instrucţiunile sau normele de aplicare ale acestei legi au fost în dezbatere publică, în unele cazuri aproape 8 luni de zile. La noi acest timp este prevăzut a se desfăşura între 29.01.2009-13.02.2009, deşi legea 52 din 2003, prevede minimum 30 de zile. Dar, de fapt, la noi legea nu numai că nu se discută, dar ea a declanşat un scandal imens.
În Germania, care ar trebui să fie un model pentru noi, normele de aplicare a legii sunt cuprinse într-un tom de circa 800 de pagini. Legile româneşti în domeniu au la capitolul „tehnologia”, în ceea ce priveşte normele de aplicare, doar 68 de cuvinte, iar Legea 298, doar două pagini.
La Marele Licurici de peste ocean, normele de aplicare a unei legii similare cuprind 20 de seturi cu instrucţiuni pentru derularea auditului, pentru comisia de control a Congresului, instrucţiuni separate pentru e-mail sau pentru telefonia celulară. Mai mult, beneficiarii legali ai acestor informaţii, toate serviciile de informaţii americane – FBI, CIA, NSA – au proceduri de folosire diferite.

Acquis-ul comunitar, încălcat

Societatea civilă începe încet, încet să se trezească. Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a avizat negativ Legea nr.298, deoarece încalcă în mod flagrant acquis-ul comunitar în ceea ce priveşte protecţia datelor. Într-un mod foarte ciudat, iniţiatorii controversatei Legi 298 au dres lucrurile care au făcut scăpată legea de sub orice formă de control.

Este un fapt curios, din proiectul legii a dispărut ca în ceaţă, Autoritatea Naţională de Reglementare a Comunicaţiilor (ANRC), pe un motiv mai mult decât pueril, acela că există o prevedere privind rolul ANSPDCP. Dar această autoritate nu are competenţele tehnice de control ca şi personalul ANRC. Iniţiatorii legii, premeditat, nu au prevăzut în lege obligativitatea constituirii bazelor de date de către operatori. Rezultă o logică implacabilă, dacă nu există bază de date, ANSPDCP nu are obiectul muncii, baza legală de a interveni când se constată derapaje, aceasta fiind scoasă pur şi simplu din joc.

Mai mult, pe piaţă s-a aruncat şi o şopârlă – ameninţarea că dacă până pe data de 15 februarie 2009 nu sunt trecute normele de aplicare a legii, România va fi sancţionată (acţiunea de infrigement) de Uniunea Europeană. În mod normal se poate cere şi primi o perioadă de graţie pentru aplicarea acestei legi aducătoare de amintiri dureroase pentru români.

Zaharia Cotoc