Primarii care fac parte din Alianța Vestului

Alianța Vestului, formată de primarii (Gheorghe Falcă, Nicolae Robu, Ilie Bolojan și Emil Boc ) celor mai mari municipii din vestul țării, s-a dovedit a fi un fiasco, chiar dacă din bugetul local al municipiului Cluj Napoca s-au plătit 160.000 de euro pentru fondurile Alianței Vestului. Bilanțul făcut la 1 an de zile de la înființarea ei arată că nu s-a atras niciun fond european și nu s-a concretizat niciun proiect.

„Zero fonduri europene atrase, zero realizări, zero demersuri și kilometri din autostrada promisă, care urma să conecteze cele patru orașe, Timişoara – Arad – Cluj-Napoca – Oradea. Practic, clujenii au plătit 160.000 de mii de euro într-un an pentru un simplu exercițiu de PR electoral.
De două luni, cei patru edili au la dispoziție și suportul Guvernului PNL, însă nici în această perioadă, nu am văzut vreo măsură concretă pentru dezvoltarea unei rețele de transport public intraregional și interregional, pentru urgentarea realizării trenului de mare viteză între cele 4 orașe.
Vrem fonduri europene atrase domnilor primari nu promisiuni nerespectate și conferințe de presă electorale. A trecut un an și nu ați realizat nimic, în condițiile în care teoretic proiectul alianței este generos. Revigorați alianța sau asumați-vă eșecul!” a declarat deputatul PSD, Horia Nasra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.