Potrivit unui nou bilanţ, cel puţin 238 de persoane au fost ucise, iar alte sute rănite în urma acestui cutremur, care a devastat sate întregi.

„Un total de şase districte – Awaran, Kech, Gwadar, Panjgur, Chaghi et Khuzdar – şi o populaţie de peste 300.000 de persoane au fost afectate de cutremur”, a declarat pentru AFP Jan Muhammad Baledi, un purtător de cuvânt al Guvernului provincial. „Nu există un loc în spitalele locale în care să putem trata răniţii”, a spus el.

„Încercăm să transferăm grav răniţii la Karachi cu elicoptere, iar pe ceilalţi în districte vecine”, a adăugat el.

Munca salvatorilor a fost întreruptă în cursul nopţii, astfel încât există teama „de a mai găsi cadavre în ruine la lumina zilei”, a subliniat Abdul Rasheed Baluch, un oficial de rang înalt din districtul Awaran.

„Aproximativ 90% dintre casele din district au fost distruse. Aproape toate casele făcute din (cărămidă uscată de) pământ s-au prăbuşit”, a declarat el pentru AFP.

Cutremurul cu magnitudinea 7,7, care a avut loc în apropiere de oraşul Awaran, în provincia Balucistan (sud-vest).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.