Vicepreşedintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Bîldea, îl acuză pe primarul Emil Boc de faptul că municipalitatea nu întreţine pasajele subterane ale oraşului, acestea afîndu-se într-o avansată stare de deteriorare.

„Emil Boc nu este capabil să administreze pasajele subterane pietonale din municipiul Cluj-Napoca, dar anunţă un mega proiect de tunel subteran pe sub oraş. Aflate într-o stare avansată de deteriorare, pasajele subterane pietonale sunt abandonate. Fie că este vorba despre cele două pasaje de pe Calea Floreşti, de cel de pe strada Primăverii, sau despre cel din Piaţa Gării, situaţia este aceeaşi. Din cauza mizeriei, mirosului insuportabil de urină şi a lipsei de siguranţă cauzate de prezenţa oamenilor străzii în aceste pasaje, clujenii preferă să-şi asume riscul traversării străzii prin locuri nepermise decît să folosească pasajele pietonale subterane”, subliniază Bîldea.

Totodată, acesta spune că deşi pasajele de pe Calea Floreşti au fost reabilitate şi igienizate acum cinci ani – potrivit liberalului, de una dintre firmele de casă ale PDL Cluj numită Ando Construct, pentru suma de 320.000 lei -, astăzi acestea arată deplorabil. „Ziua în amiaza mare, mirosul te doboară. Noaptea, nimeni nu se încumetă să le folosească, nu pentru că nu ar fi utile, ci pentru că sînt mai nesigure din cauza cîinilor vagabonzi şi a boschetarilor din zonă. Ori de cîte ori subiectul ajunge pe masa primarului Emil Boc, acesta răspunde că tema este în atenţia sa şi că va identifica o soluţie”, arată Bîldea felul în care municipalitatea tărăgănează rezolvarea problemei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.