Pe 25 martie 2006, de Buna Vestire şi la o săptămână de la ziua de naştere a întâiului mitropolit cu scaunul la Cluj, Bartolomeu (Valeriu) Anania, preşedintele României Traian Băsescu urca – cu întârziere (fapt care-l făcuse pe patriarhul Teoctist să se întrebe dacă preşedintele mai este, pe, acolo) – pe scena aşezată pe treptele Catedralei Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca. În uralele nu doar ale suitei sale „carliste”, ci şi ale celor peste 20 000 de oameni din piaţa Ştefan cel Mare, vegheată de statuia lui Avram Iancu, preşedintele Traian Băsescu proclama – hăhăit, dar şi foarte bine-primit – necesitatea existenţei „Mitropoliei Transilvaniei” pe logica: aşa cum ţara are nevoie de mai multe regionale CFR. 

Sub raport canonic, noua „regională” (a României) se numea Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Cinci ani mai târziu (2011), tot în martie, nu a lipsit mult ca succesiunea mitropolitană dintre Bartolomeu Anania şi Andrei Andreicuţ, arhiepiscopul Albei, să însemne căderea de la „gară” la „haltă”, adică, de la mitropolie la (arhi-)episcopie. Cu un „ochi vânăt” (de pildă, pierderea apoi a Albei), mitropolia, scump plătită, devenită a Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a supravieţuit, la limită, în fapt la fel cum se ridicase dintre „cantoane” drept „haltă” în anul 1921.

Episcopia ortodoxă a satelor greco-catolice

Înfiinţarea Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a fost aprobată întâia oară de Senatul Regatului României (29 martie 1921) şi apoi – la trei luni distanţă – de Camera Deputaţilor (22 iunie 1921). O lună mai târziu, pe 18 iulie 1921, se publica în Monitorul Oficial Înaltul Decret Regal al regelui Ferdinand I. Articolul unic era: „Se reînfiinţează vechea Episcopie Ortodoxă Română a Vadului şi a Feleacului cu teritoriul stabilit de Congresul Naţional Bisericesc al Metropoliei Ortodoxe Române din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş etc. Purtând titlul de «Episcopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului» şi având reşedinţa la Cluj. În sinodul electoral din 28 septembrie 1921, Nicolae Ivan a câştigat, în faţa lui Pavel Roşca, alegerile pentru demnitatea de vlădică a noii episcopii cu 52,5% (31 din 59 de voturi). În decembrie 1921 (pe 4, pe 8 şi pe 19, adică pe data de 6, după calendarul vechi iulian, de Sfântul Nicolae), Nicolae Ivan a fost sfinţit episcop la Sibiu de către Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului, investit ca ierarh de regele Ferdinand la Bucureşti şi întronizat drept vlădică la Cluj

După – cel puţin – şapte decenii de încercări şi tărăgănări (nu numai maghiare, ci şi româneşti, deoarece noua dioceză/ noua eparhie ştirbea unicitatea administrativă a Mitropoliei Ardealului), Clujul avea scaunul său ecleziastic românesc de rit grec, neunit – se cuvine adăugat – cu Roma. Ultimul detaliu este esenţial. Două dintre cele trei componente ale titulaturii noii episcopii ortodoxe erau date de sate greco-catolice: Vadul şi Feleacul. După anul 1948 şi „topirea” Bisericii Greco-Catolice, satele au devenit ortodoxe. Au rămas ortodoxe după anul 1989, poate şi deoarece o Biserică a intrat în temniţă şi o – „altă” – Biserică a ieşit din închisoare.

Dincolo de vremurile scăpate de sub puterea omului, este poate mai uşor de înţeles de ce (1) „preţul” cerut – şi neplătit – pentru desăvârşirea „unificării” bisericeşti a românilor a fost ridicarea episcopiei ortodoxe a Clujului la rangul de mitropolie (1957), şi (2) de ce întâiul arhiepiscop (din 1973) al Vadului, Feleacului şi Clujului a fost Teofil Herineanu (episcop din 1957), fost preot – celib – greco-catolic hirotonit de însuşi Iuliu Hossu. Scaunul bisericesc al Clujului ar fi trebuit să însemne – un fel de – pace (orice ar fi însemnat aceasta într-o vreme când închisorile erau încă pline).

Întâiul ierarh – „fără de voia sa” – al episcopiilor „pierdute”

Primul ierarh al episcopiei cu scaunul la Cluj a fost Nicolae Ivan (1855-1936). De loc din Aciliu (lângă Sibiu), Ivan trebuia să urmeze o carieră – strălucită – în administraţia Mitropoliei Ardealului, zidită la Sibiu de către Andrei Şaguna (1864), cu preţul – printre altele – al unui eu (Avram Iancu) şi a unei ea (Ecaterina Varga). Soţia lui Nicolae Ivan, catolică şi săsoaică prin naştere, Maria Jech (din Nocrich), a murit însă la naşterea unicei lor fiice, Veturia-Maria. Viaţa lui Ivan şi-a schimbat făgaşul. A intrat şi în politică, fiind din 1906 vicepreşedinte al Comitetului Central al Partidului Naţional Român din Transilvania. A fost una dintre figurile ortodoxe româneşti de marcă din Ardeal nemânjite de blestemul aruncat asupra trupelor române care trecuseră Carpaţii în 1916 (nu că ar fi fost o problemă insurmontabilă; a se vedea în special cazul viitorului patriarh şi prim-ministru Miron Cristea). După Marea Unire de la Alba Iulia (1918) şi – mai ales – după Pacea de la Trianon (1920), într-o zonă, să-i spunem de la nord de Mureş, o zonă în care românii se împărţeau între Biserica Ortodoxă („49%”) şi cea Greco-Catolică („51%”), Nicolae Ivan părea să poată fi păstorul – ortodox – ideal (de unde – poate – şi ulterior relaţia sa „unionistă” şi controversată, pentru toate părţile, cu Oastea Domnului).

Din punct de vedere practic însă, scaunul ortodox pentru nord (-vestul) Transilvaniei era departe de a fi ideal. O ştia bine şi Nicolae Ivan, cel care ţintise zona încă de la 1906, când propusese – fără succes – înfiinţarea unui consistoriu la Cluj. Întrucât – după alţii mai înţelepţi – o imagine face cât o mie de cuvinte, „chestiunea” poate fi sumarizată în vreo cinci fotografii.

Sunt din dosarul de la Senat (Sesiunea 1920-1921), intitulat Proiect de lege penru reînfiinţarea Episcopiei ortodoxe-române a Vadului şi Feleacului la Cluj1. Iniţial, ministrul Cultelor şi al Artelor, Octavian Goga, a solicitat numai reînfiinţarea episcopiei Vadului, aşa cum îi fusese prezentat proiectul de către reprezentanţii Ardealului2. Apoi, în textul deja tipărit, Feleacul a fost introdus de mână3. Feleacul a fost ulterior şters, tot de mână4. Forma finală, semnată de mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, a inclus însă Feleacul, înscris tot de mână (la fel precum Vadul), dar şi – tot – „de sus”5. Judecând după scris şi după cerneală, mâna salvatoare, cel puţin cea de la care a început completarea titulaturii, i-a aparţinut lui Octavian Goga.

Tronul – dorit şchiop – al păcii din oraşul comoară

Explicaţiile pentru aceste situaţii sunt cel puţin două la număr. 1. Goga, precum ulterior Bartolomeu Anania, a realizat că adevărata legitimitate istorică a Bisericii Ortodoxe în Transilvania era dată – nu numai la Cluj – de Feleac şi nu de Sibiu, centrul – habsburgic – al Mitropoliei Ardealului. 2. Nicolae Iorga, cumnatul „agentului” braşovean Ioan Bogdan (†1919), nu a iubit vreodată cu adevărat (chiar din contră), nici Feleacul, nici Clujul (sentimentul a fost reciproc, mai ales după <re>înfiinţarea episcopiei). 3. „În cele din urmă”, biserica românilor nu putea fi concepută fără maghiari încă din Evul Mediu (cel puţin nu la Cluj şi în jurul acestuia). Din acest motiv, catedrala „noii” episcopii ortodoxe ar fi trebuit să fie zidită după planurile lui Kós Károly. Când aceasta nu a fost cu putinţă (proiectul său a luat chipul bisericii Sfinţilor Arhangeli Mihail şi Gavriil din Feiurdeni), Kós a primit contractul renovării şi extinderii bisericii – parohiale (greco-catolice) cu hramul Adormirea Maicii Domnului – din Feleac(ul legitimator).

Încă de la 1921, la Cluj se întâlneau prea multe interese, a căror posibilă împăcare era dorită de mulţi şi încercată totuşi de prea puţini. Titulatura episcopiei, de la cărei descălecare în România Mare se împlinesc o sută de ani, reprezintă una dintre acestea şi poate şi cea mai durabilă dintre ele. Pe un tărâm prea adesea al urii (celebrul Siebenbürgen Land des Segens are o completare: Lands des Unheils <?>), binecuvantat de şi cu „abandonurile” lui Andrei Şaguna şi Miron Cristea, Episcopia, viitoarea Mitropolie, de la Cluj trebuia să fie simbolul romanesc de rit grec al păcii dintre Carpaţi. Aceasta spune astăzi – prea – multe: de la Mica Romă a Blajului – trecând prin Dermata şi Căminul Avram Iancu al lui Valeriu Anania – până la no comment-urile Euronews-ului din biserica Schimbarea la faţă (din Cluj).

Scris de: Alexandru Simon

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here