Sunt creştin nepracticant. Am respectat credinţa individului sau a comunităţii peste tot unde am fost, în Europa sau SUA. Iată declaraţia lui N. Ceauşescu despre problema Bisericii Române Unite, Greco-Catolică, către papa Ioan Paul al-VI-lea, în 26 mai, 1973: “O socotim [problema] irevocabil închisă pentru totdeauna. E o problemă religioasă dar şi de stat. Pentru noi nu există. Luaţi act că nu vom renunţa la a veghea la unitatea poporului român”. Declaraţie facută cu ocazia vizitei delegatiei PCR la Vatican.
La acea vreme relaţiile dintre România şi Sfântul Scaun erau încordate datorită problemei Bisericii Unite. Vizita nunţiului papal Luigi Poggi în România în noiembrie-octombrie 1973, a fost acceptată de către PCR’işti cu condiţia ca acesta să nu întâlnească episcopi greco-catolici. Nunţiului papal i s-a refuzat până şi solicitarea acestuia de a vizita mormântul lui Iuliu Hossu din cimitirul Bellu. “Hossu nu este un mort oarecare” a fost răspunsul PCR’iştilor. Ştiu toate acestea de la Radio Europa Liberă. Eram stundent în anul II şi de ani de zile mă informam foarte bine. Afirmaţia lui Ceauşescu invocând “unitatea poporului român” era falsă, el şi PCR’iştii lui dezvăluind o ignoranţă totală. Ordinul lui Stalin, căruia nu i-a păsat de România, prin Decretul 358 din 1 decembrie 1948, a stabilit ilegală Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, decretul deci, a fost emis numai pentru slăbirea influenţei Bisericii Catolice şi sovietizarea României. Au reuşit. Am simtit-o eu în copilărie, adolescenţă, tinereţea şi maturitatea mea. Reamintesc rolul de frunte, de secole, al Bisericii Unite cu Roma la procesul de unificare a tuturor românilor.
De 25 de ani apar în presa scrisă şi audio-vizuală tot felul de foşti mari PCR’işti din timpul regimului totalitar, care se dau, şi sunt prezentaţi ca mari români. Total fals. În 1975, de Sfintele Paşti, l-am cunoscut pe Corneliu Mănescu şi soţia lui, la Sala Olimpya din Paris. Era Ambasadorul României în Franţa, iar înainte fusese Ambasadorul României la ONU şi Secretar General pentru şase luni. Era ceva mai luminat, datorită carierei internaţionale, dar în profunzime era un comunist convins. L-am avut prieten pe Liviu Maliţa din Oradea, familia Maliţa. A fugit în Mexic. Mi-a povestit mult despre unchiul lui, fostul Ministru al Învăţământului, un ins ceva mai şlefuit, dar în fapt un comunist autentic. Tot aşa cu Ştefan Andrei, fostul Ministru de Externe, fundamental un comunist până în măduva oaselor. Să-i listez pe, Popescu “Dumnezeu”, Emil Bobu, Suzana Gâdea pe care am cunoscut-o personal, zeci de alţi comunişti la nivel local, în Cluj, Satu-Mare, Tg-Mureş, Banat, etc. ?. Se invocă profesionalismul lor. Rog să avem un dram de maturitate. Eram o ţară integrată într-un sistem comunist, cel mai dur din tot blocul sovietic, mai dur decat fosta URSS însăşi. Toţi aceşti “mari demnitari”, cu cât erau mai înalţi în ierarhia comunistă, cu atât au contribuit mai mult la crearea grotescului, fără egal, a României în Europa.
Ceauşescu a fost un produs eminamente românesc, a PCR’iştilor slugarnici, şi a unui popor prostit de teroare, izolare, înfometare. Nici unul din aceşti “mahări” nu a contribuit la emanciparea românilor, cum a făcut-o Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Îi datorăm acesteia emanciparea profundă a românilor. Acesteibiserici îi datorăm şi scrierea limbii române în alfabetul latin. Fie până şi pentru “acest amănunt”, şi pentru accesul neamului românesc la cultura şi valorile vestice, ar trebui să tratăm Biserica Română Unită cu Roma cu atenţie şi respect. Suferinţa acestei biserici a existat încă de la îndeplinirea unirii ortodocşilor români din Transilvania cu vestul European, romano-catolic, la 1700. Unirea s-a făcut după modelul Bisericii Rutene din Polonia. Organizarea s-a efectuat la 6 iulie, 1716, ca parte a Bisericii Catolice, în vremea papei Clement al IX-lea, prin decretul papal “Indulgendum esse”. La început, Biserica Română Unită cu Roma a fost sub jurisdicţia arhiepiscopului romano-catolic din Esztergom (ro. Strigoniu) Principe-Primat al Ungariei. Acestui episcopat i-a fost subordonat episcopul greco-catolic de Blaj, iar apoi, în 1777, şi cel greco-catolic al Episcopiei de Oradea Mare. La 26 noiembrie, 1853, prin bula Papei Pius al IX-lea, “Ecclesiam Christi ex omni lingua”, s-a ridicat la rangul de metropolie Episcopia Română Unită de Făgăraş şi Alba Iulia. Episcopia de Oradea fiind subordonată acestora. Astfel Biserica Unită cu Roma a devenit pentru prima dată de sine stătătoare, fiind subordonată direct Sfântului Scaun. S-au infiinţat încă două mari episcopii, cea de Lugoj şi cea de Gherla, ambele subordonate mitropolitului Blajului.
În perioada interbelică s-a înfinţat a patra episcopie, Episcopia de Maramureş, cu sediul la Baia-Mare, subordonată tot Blajului. Pentru prima dată funcţionează la Bucureşti un vicariat greco-catolic, subordonat Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş. A urmat calvarul după Decretul lui Stalin, din 1 decembrie, 1948, sub Guvernul Petru Groza. Astfel, Înaltul Prezidiu al Marii Adunări Naţionale (români) a emis decretul 358/1948 care a stabilit încetarea cultului greco-catolic şi exproprierea tuturor bunurilor. Apoi coşmarul închisorilor şi moartea preoţilor greco-catolici (români), care au refuzat trecerea la ortodoxism. Biserica Ortodoxă, şefii ei (români) au jubilat. Majoritatea bunurilor bisericeşti au fost luate de către ortodocşi (români). La 31 decembrie, 1989, prin decretul-lege nr. 9, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a abrogat decretul 358 din 1 decembrie, 1948.
Până în prezent se tergiversează însă înapoierea “in integrum” tuturor bunurilor Bisericii Unite (români). Impresionant este numărul pe judeţe a românilor greco-catolici transilvăneni în perioada interbelică (recesămintele de după 1989 nu sunt relevante). Astfel, conform recesământului din 1930, situaţia pe judeţe în Ardeal este următoarea: Maramureş, greco-catolici 64, 4 %. Someş, greco-catolici 63, 5 %. Năsăud, greco-catolici 60, 2 %. Satu-Mare, greco-catolici 59, 0 %. Sălaj, greco-catolici 52, 6 %. Turda, greco-catolici 42, 3 %. Cluj, greco-catolici 42, 7 %. Târnava Mică, greco-catolici 40, 7 %. Mureş, greco-catolici 32, 4 %. Alba, greco-catolici 31, 6 %. Hunedoara, greco-catolici 18, 5 %. Procentele mai mici sunt în judeţele cu populaţie de maghiari, germani, evrei, alte minorităţi. Spaţiul editorialului nu-mi permite să ating aspecte impresionante de jertfă umană a acestei biserici care a emancipat neamul românesc. Am reliefat însă nedreptatea şi urâţenia noastră. Jertfele, de nedescris, sunt ale românilor contra românilor.
Prof. Emil Aluaş
