Bittnet Group își continuă consolidarea pe piața românească de IT: Rudolf Vizental și Anca Mănițiu se alătură Consiliului de Administrație care crește astfel la cinci membri

123

Acționarii companiei au aprobat cu vot aproape unanim situațiile financiare ale grupului, oferind astfel un vot de încredere viziunii executivului companiei asupra anului 2022 cât și planurilor pentru 2023.

București, 28 aprilie 2023

Bittnet Group (BNET), companie românească de IT, își continuă transformarea și consolidarea pe piața românească de IT. Acționarii Bittnet Group au aprobat astăzi, 27 aprilie, numirea a doi profesioniști, cu peste 20 de ani de experiență în management financiar, respectiv Anca Mănițiu, CFO Impetum Group și Rudolf Vizental, CEO ROCA Investments, în calitate de membri ai Consiliului de Administrație ai companiei. Astfel, cu un nou Consiliu alcătuit din cinci membri, Bittnet Group se aliniază bunelor practici în materie de guvernanță corporativă aplicabile companiilor listate pe Piața Principală a Bursei de Valori București.

„Parcursul pe care l-a avut Bittnet Group până acum pe o piață IT extrem de competitivă, alături de o echipă ce a crescut și s-a dezvoltat continuu, bucurându-ne de încrederea unui număr mare de acționari, continuă începând de azi cu o orientare spre profitabilitate. Acum, cu un Consiliu de Administrație alcătuit din cinci membri, ne aliniem celor mai bune principii de guvernanță corporativă aplicabile companiilor publice pe piața locală de capital. Ne bucură încrederea pe care cei doi noi membri ai Consiliului de Administrație o au în povestea Bittnet și suntem încrezători că împreună vom reuși să transformăm Bittnet Group într-un campion în zona CEE” a declarat Mihai Logofătu, CEO Bittnet Group.

Anca Mănițiu, CFO Impetum Group este un executiv cu o experiență de aproape 25 ani în managementul financiar, managementul investițiilor și restructurare și sistemul de risc de credit bancar și trei ani în piața de capital. Cu peste 20 ani de experiență în management financiar, banking și restructurare, Rudolf Vizental este cofondator și CEO al Roca Investments, unul dintre cele mai active și de succes private equity-uri din România. Mandatul noilor membri ai Consiliului începe astăzi, 27 aprilie, și este valabil până la sfârșitul lunii ianuarie 2024, aliniat mandatului actualilor membri CA, Mihai Logofătu – administrator executiv, Lucian Anghel – administrator independent și Cristian Logofătu – administrator neexecutiv.

„Bittnet Group este o companie curajoasa și vizionară în a căror valori mă regăsesc și a cărei misiune este aliniată viziunii pe care Impetum Group o are despre economia românească. Am deplină încredere în faptul că echipa executivă a Bittnet Group va reuși ceea ce și-a asumat astăzi: un an în care să facem trecerea de la growth la profit. O diagnoză corectă a zonelor care pot fi îmbunătățite este un prim pas extrem de important. Rolul meu va fi să îi ajut să descopere pârghia pe care o putem acționa pentru a scurta drumul spre profitabilitate. Mă bucur să am ocazia să contribui cu experiența mea în finance, banking și capital markets la misiunea Bittnet Group”, a declarat Anca Mănițiu, CFO Impetum Group.

„Prima dată cand am auzit de povestea fraților Logofătu a fost într-un podcast, înainte să-i fi cunoscut pe ei personal, sau să mă fi familiarizat cu compania. Am fost fascinat de inteligența lor, de pasiunea și determinarea pentru a duce la îndeplinire visul lor. Mi-am dorit încă de atunci să fac cumva parte din această poveste frumoasă, să pun și eu umărul alături de ei.

Am convingerea că prin experiența dobândită în activitatea de private equity, dar nu numai, pot ajuta grupul Bittnet în efortul lor de a dezvolta această companie și de a găsi soluțiile optime de a rămâne deasupra valului de creștere, mai statornici și mai puternici, păstrându-și identitatea.”, a declarat Rudolf Vizental, CEO Roca Investments.

Alăturarea celor doi Consiliului de Administrație Bittnet Group vine la scurt timp de la modificarea acționariatului companiei, prin trecerea de la un acționariat pur de retail către unul mai instituțional. Noii acționari, Impetum Group (prin divizia de investiții Impetum Investments) și fondul de investiții în curs de autorizare Agista, dețin concertat, 30% din companie*.

Undă verde pentru ținta de profitabilitate a Bittnet Group în 2023

Acționarii companiei au aprobat, în ședința de joi, cu vot aproape unanim situațiile financiare ale grupului și bugetul pentru 2023. Astfel executivul companiei primește un vot de încredere din partea acționarilor care se aliniază viziunii acestora despre cum a arătat 2022 pentru Bittnet Group, în contextul rezervelor avute de auditor.

Acționarii au aprobat de asemenea previziunile pentru profitabilitatea Bittnet Group în 2023: cifra de afaceri de 300 milioane lei, EBDITA de 25 milioane lei și profit operațional de 18 milioane lei – mai mult decât dublul celui realizat în 2022.

Dataware Consulting, un pas mai aproape de a face parte din Bittnet Group

Acționarii Bittnet Group au aprobat preluarea unui pachet de 70% din Dataware Consulting SRL, la un preț de 18,5 milioane lei. După primirea avizului Consiliului Concurenței, Dataware se va alătura segmentului Cloud & Infrastructure din Divizia de Tehnologie a Grupului Bittnet, urmând a fi integrat în cadrul “sub-grupului” sub Dendrio care va deține și pachetul majoritar de acțiuni (51%). Fondată în 2011, în București, Dataware este o companie românească de IT&C – implementator de servicii și soluții tehnologice cu focus principal pe tehnologiile vendorilor internaționali: IBM, Fujitsu, Cisco, Brocade, HP.

Despre Bittnet Group

În prezent, Bittnet Group este organizat în 4 divizii:

Educație (Bittnet Training, Equatorial)

Clould & Infrastructure (Dendrio, Optimizor, TopTech, 2Net)

Cybersecurity (Fort)

Business Platforms & Software (Elian solutions și Nenos).

Vânzările totale ale grupului depășeșc 268 milioane lei, cu un profit operațional de aproximativ 8,5 milioane lei, cashflow de aproximativ 18 milioane lei, rezultând o poziție finală de numerar de 42 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.