Ministrul interimar al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, şi consilierul prezidenţial Constantin Degeratu au fost chemaţi la audieri de către Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor în legătură cu transmiterea informaţiilor din interiorul DGIPI, respectiv cele din cazul Omar Hayssam. Dacă în cursul zilei de astăzi va fi audiat Constantin Degeratu, miercurea următoare va fi audiat Blaga. "În legătură cu noile evenimente legate de stenograma care a apărut în presă (cu privire la Omar Hayssam, n.r.), s-a hotărât ca miercuri domnul Degeratu să fie convocat pntru a da lămuriri asupra acestei situaţii. Am decis ca, în cursul săptămânii viitoare, să fie chemat şi ministrul de Interne pentru a vedea de ce au fost trimişi în faţa instanţelor de judecată patru ofiţeri de la DGIPI, având în vedere că, în discuţiile pe care noi le-am avut acum o săptămână cu domnul Drăjneanu, am primit asigurări că nu au dispărut documente de la DGIPI şi ne-a explicat şi mecanismul – de altfel foarte complicat – prin care un document poate fi scos de acolo sau de a ajunge ca cineva să cerceteze arhiva DGIPI", a declarat deputatul PNL Mihăiţă Calimente, membru în Comisia de Apărare. Preşedintele Traian Băsescu a declarat săptămâna trecută că Marian Vanghelie nu a primit dosare ale DGIPI, ci doar informaţii de la ofiţerii care "şi-au compromis statutul de ofiţeri ai MAI", devenind "slugi" ale lui Marian Vanghelie", aceştia urmând să "meargă" la Parchet. În ceea ce priveşte cazul Hayssam, ziarul “Gardianul” a publicat stenograma unei discuţii care ar fi fost purtate, în septembrie 2005, de Omar Hayssam cu generalul Constantin Degeratu, consilier pe probleme de securitate la preşedinţie. Potrivit informaţiilor, Hayssam spune că preşedintele i-ar fi promis liberatea dacă ziariştii români răpiţi în Irak erau eliberaţi.
TiberiuMinistrul interimar al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, şi consilierul prezidenţial Constantin Degeratu au fost chemaţi la audieri de către Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor în legătură cu transmiterea informaţiilor din interiorul DGIPI, respectiv cele din cazul Omar Hayssam. Dacă în cursul zilei de astăzi va fi audiat Constantin Degeratu, miercurea următoare va fi audiat Blaga. "În legătură cu noile evenimente legate de stenograma care a apărut în presă (cu privire la Omar Hayssam, n.r.), s-a hotărât ca miercuri domnul Degeratu să fie convocat pntru a da lămuriri asupra acestei situaţii. Am decis ca, în cursul săptămânii viitoare, să fie chemat şi ministrul de Interne pentru a vedea de ce au fost trimişi în faţa instanţelor de judecată patru ofiţeri de la DGIPI, având în vedere că, în discuţiile pe care noi le-am avut acum o săptămână cu domnul Drăjneanu, am primit asigurări că nu au dispărut documente de la DGIPI şi ne-a explicat şi mecanismul – de altfel foarte complicat – prin care un document poate fi scos de acolo sau de a ajunge ca cineva să cerceteze arhiva DGIPI", a declarat deputatul PNL Mihăiţă Calimente, membru în Comisia de Apărare. Preşedintele Traian Băsescu a declarat săptămâna trecută că Marian Vanghelie nu a primit dosare ale DGIPI, ci doar informaţii de la ofiţerii care "şi-au compromis statutul de ofiţeri ai MAI", devenind "slugi" ale lui Marian Vanghelie", aceştia urmând să "meargă" la Parchet. În ceea ce priveşte cazul Hayssam, ziarul “Gardianul” a publicat stenograma unei discuţii care ar fi fost purtate, în septembrie 2005, de Omar Hayssam cu generalul Constantin Degeratu, consilier pe probleme de securitate la preşedinţie. Potrivit informaţiilor, Hayssam spune că preşedintele i-ar fi promis liberatea dacă ziariştii români răpiţi în Irak erau eliberaţi.
Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.