Blocul construit la gri dintr-un dosar de înșelăciune aflat pe rol a fost scos la vânzare prin licitație publică de către un executor judecătoresc. Oamenii care au plătit locuințe în acel bloc, dar nu sunt proprietari și locuiesc în el cu utilități improvizate, se tem că vor ajunge în stradă după ce și-au dat banii unui escroc care nu a terminat blocul și i-a lăsat de izbeliște, fără acte de proprietate. Este vorba despre țeparul imobiliar Traian Onuc.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca l-au trimis în judecată pe Traian Onuc sub acuzația că a înșelat 130 de persoane, de la care a încasat avansuri de peste 2 milioane de euro pentru apartamente în două blocuri pe care nu le-a finalizat. De asemenea, Traian Onuc este acuzat că a continuat executarea lucrărilor de construcții la imobilul situat în Cluj, pe strada Fabricii nr. 65-67, după dispunerea opririi activității de construire, la data de 22 decembrie 2015 de către funcționarii din cadrul Primăriei Cluj-Napoca-Direcția Inspecție și Control Urbanism.

Onuc s-a asociat cu firma care deține terenul de sub bloc

Pentru construirea respectivului bloc, Traian s-a asociat cu firma Sturz Construct, care deține terenul de sub bloc, informează Clujust.ro. După ce a izbucnit scandalul cu Onuc, cei de la Sturz Construct s-au dezis și au denunțat contractul, existând chiar litigii între Onuc și firmă. Aceasta era deținută de Vasile Sturz și fiul său, Florin Samson Sturz, care mai dețin service-ul de eșapamente Sturimex. Sursele Clujust spun că Florian Sturz ar fi împrumutat firma, cel puțin în acte, cu 400.000 de euro, iar apoi a apelat executorul judecătoresc Dragoș Adam, care a scos la licitație terenul cu tot cu bloc în baza unui contract de ipotecă.

În anunțul executorului se rată că, în 22 mai, va avea loc vânzarea la licitație publică a imobilului din Cluj-Napoca, strada Fabricii nr.65-67, compus din teren în suprafață de 601 mp pe care este edificată o construcție nefinalizată de patru etaje, compartimentată pentru folosință, ca bloc de locuințe.

Cel mai interesantă parte este precizarea că “Imobilul este liber de sarcini”. Asta în condițiile în care este un dosar penal pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, în care o parte din cei care au cumpărat locuințe sunt persoane vătămate, mai este un dosar penal în cercetare la parchet cu privire la alți cumpărători din același bloc și mai sunt litigii civile pornite de oameni care încearcă să intre în proprietatea locuințelor sau să-și recupereze banii.

Construcția este scoasă la vânzare cu aproape 3 milioane de lei

Culmea este că terenul și construcția sunt scoase la vânzare la prețul de 2,96 milioane lei, stabilit de expertul evaluator Mihai Toda în dosarul penal, la solicitarea parchetului.

Pe lângă toate acestea, sunt circa 20 de familii care locuiesc în blocul nefinalizat, care trec practic printr-un șantier ca să ajungă acasă, care și-au finisat locuințele pe banii lor și care folosesc generatoare de curent și alte improvizații pentru a trăi decent. Prin pereții de cărămidă se aud vocile celor care se încumetă să locuiască acolo.

Oamenii din bloc, atât cei care locuiesc așa cum pot, cât și cei care au plătit locuințe, dar nu stau acolo, s-au alarmat când au auzit de posibila vânzare a imobilului și au început să se mobilizeze pentru a-și apăra drepturile. Aceștia caută avocat pentru a contesta executarea silită a firmei Sturz Construct de către propriul asociat, Florin Sturz, despre care au pus afiș în scara blocului.

Bănuiala locatarilor este că blocul va ajunge, liber de sarcini, la Sturz, printr-un intermediar, iar acesta va putea liniștit să finalizeze și să vândă locuințele la alți oameni, iar cei cu banii dați lui Onuc să rămână cu procesul. Altfel, cine ar cumpăra un imobil cu asemenea probleme?

Ultimele informații arată că însuși Onuc ar fi depus o plângere penală împotriva Sturz și a cerut să fie notată în cartea funciară.

Contactat de Clujust.ro, executorul Dragoș Adam a spus că nu are ce face și că nu știe ce se va întâmpla cu oamenii: “Nu știu dacă blocul face obiectul unui dosar penal sau altul e obiectul. Situația e mai complicată. Creditorul are un contract de ipotecă, pe care îl punem în executare. Nu am ce face. Au fost oameni la mine și vor mai veni. Mă voi întâlni și cu o avocată a lor. Vorbiți cu creditorul!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.