Potrivit unui comunicat emis de BNR, datoria externă totală a României a crescut cu 1,8 miliarde de euro în perioada ianuarie-iunie, iar datoria pe termen lung a însumat 69,4 miliarde de euro la 30 iunie (73,6 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,6% faţă de 31 decembrie 2016.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2017 nivelul de 24,86 miliarde de euro (26,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 6,3% faţă de 31 decembrie 2016.

Potrivit BNR, în perioada ianuarie-aprilie 2017, datoria externă totală a crescut cu 1,7 miliarde de euro.

„Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 23,5% în perioada ianuarie-iunie 2017, comparativ cu 27,4% în anul 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2017 a fost de 6,3 luni, nivel comparabil cu cel de la 31 decembrie 2016”, se arată într-un comunicat al BNR.

„Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt – calculată la valoarea reziduală – cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2017 a fost de 85,9 la sută, comparativ cu 90,1 la sută la 31 decembrie 2016”, a precizat banca centrală.

1 COMENTARIU

  1. Modificați titlul, 1,8 miliarde e doar suma cu care a crescut și nicidecum totalul datoriei externe, cu care BNR în cârdășie cu guvernele anterioare, au avut grijă să amaneteze viitorul copilașilor noștri.
    Cum se face că Isărescu e reconfirmat indiferent de guvernul aflat la putere? N-aș spune că de bun ce este. E omul băncilor mari în România, motiv pentru care le-a și permis în toți acești ani practici prădalnice. Ar trebui să luăm exemplul ungurilor, care numai anul trecut au adus la buget 650 milioane euro printr-o taxă bancară. Între timp la noi, li se permite băncilor să raporteze pierderi sau profit 0, în ciuda cifrelor de afaceri astronomice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.