Primarul Municipiului Cluj-Napoca a mers pe jos la serviciu în semn de susținere pentru campania Vinerea Verde prin care dorește implementarea gratuității transportului în comun în această zi începând chiar de luna viitoare.

Acesta a transmis următorul mesaj pe contul oficial de facebook.

„Clujul se alătură campaniei „Vinerea Verde” – susțin transport public gratuit pentru toți clujenii în fiecare zi de vineriAstăzi am venit pe jos la serviciu, în mod special pentru a marca susținerea campaniei Vinerea Verde inițiată de Guvern prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.În acest context, am propus să implementăm la Cluj-Napoca, începând chiar din aprilie, câte o zi cu transport public gratuit în fiecare săptămână – vinerea. Vom analiza împreună cu CTP Cluj-Napoca implicațiile financiare și parcurge procedurile legale pentru elaborarea unei Hotărâri de Consiliu Local în acest sens, de la elaborare proiect la consultare publică etc. Direcția „verde” este clară pentru Primăria Cluj-Napoca.

Ar putea fi o imagine cu în aer liber

În ceea ce privește componenta de mobilitate urbană, modernizarea transportului public rămâne o prioritate cheie și continuăm implementarea proiectelor care dezvoltă rețeaua urbană de mobilitate alternativă – crearea de noi piste de biciclete care să interconecteze cartierele orașului, amenajarea benzilor dedicate transportului în comun pe mai multe tronsoane, emiterea de autorizații de taxi pentru mașinile electrice, precum și achiziționarea în continuare de autobuze electrice, tramvaie și troleibuze. Obiectivul stabilit pentru 2030 este ca toată flota de transport în comun din oraș să fie electrică, nepoluantă, contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efecte de seră din municipiu și zona metropolitană.

Ar putea fi o imagine cu în aer liber

De asemenea, în cadrul fiecărui proiect de infrastructură sunt instalate stații de încărcare pentru mașinile electrice sau pentru biciclete și trotinete electrice. Repet, susțin mersul pe jos și recomand clujenilor să aleagă cel puțin o zi pe săptămână această variantă sau transportul public sau alte modalități alternative la mașină”.

Citește și: Scrisoare critică a unei foste jurnaliste pentru Boc „oraș cu ruj pe buze și țurțuri la fund

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here