Emil Boc nu vrea să meargă la europarlamentare. Acesta a declarat-o răspicat și suține că orașul Cluj are deja un candidat demn de atenție.

De asemenea, Boc suține că pacea este cea mai importantă atunci când vrem să ne dezolvtăm ca țară.

”Dar despre Bruxelles o spun foarte clar: Nu plec de la Cluj, iubesc prea mult acest oraș încât să plec. Mă interesează viitorul acestui oraș. Am avut o asemenea ofertă, am apreciat eleganța lui Nicolae Ciucă, dar am spus  «mulțumesc foarte mult», sunt trup și suflet pentru PNL, dar nu sunt interesat să plec de la Cluj. Orașul are deja un europarlamentar care a demonstrat că prezintă interesele României și ale Clujului în Parlamentul European. Vreau să fie foarte clar acest lucru și să nu mai reluăm subiectul acesta. Trebuie să se închidă deoarece trebuie comunicate listele pentru europarlamentare”, a declarat Emil Boc. 

”Cu un război la graniță, pacea, securitatea și prosperitatea țării depind astăzi mai mult ca niciodată de Europa. Nu putem trimite la Bruxelles oameni care să nu creadă în viitorul României sau viitorul european al Republicii Moldova. Dacă ai pace poți să construiești de toate. Dacă nu este pacea asigurată, nu poți să construiești nimic. Acesta este obiectivul cel mai important în momentul de față de care depinde și viitorul nostru, și viitorul României. Eu nu-mi doresc ca România să fie reprezentată la Bruxelles de forțe politice care asfaltează drumul tancurilor de la răsărit spre România, așa cum au făcut-o în trecut. Eu îmi doresc ca țara noastră să fie reprezentată de Parlamentul European de formațiuni politice care cred în viitorul de pace al României și cred în șansa acestei țări. S-a demonstrat că numai împreună putem reuși. Așa cum și la noi, la Cluj, am demonstrat acest lucru.  În trecut apărăm țara cu un glonț, iar acum cu un vot”, a mai spus Emil Boc. 

De asemenea, primarul orașului Cluj-Napoca a vorbit și despre partidele extremiste, care își doresc distrugerea Uniunii Europene, într-un moment crucial. Mai mult, el a amintit că fără sprijinul UE, România nu se putea dezvolta cum a făcut-o de la aderarea din 2007. 

„Unii asta doresc, distrugerea UE prin trimiterea unor forțe antieuropene. Gândiți-vă la Bruxelles, când se va pune aderarea Moldovei la UE să ai din România partide care să se opună? Nu putem gândii viitorul României decât în termeni europeni. Iar referitor la banii europeni. Eu pot să vă spun că sunt 70 de miliarde de euro, bilanț pozitiv pentru România, bani care au intrat de la aderarea din 2007 și până acum. Este suficient să mergem în orice loc din România, începând cu orașul Cluj-Napoca, să vezi schimbări radicale. Oriunde vei merge în țară vei găsi amprenta banilor europeni. E un câștig pentru toată lumea. Cine vrea să demonstreze altă cale să vină cu argumente.  E mult mult mai bine față de ce a fost. Uitați-vă la țări care nu sunt în UE, în această oază de libertate. Putem să criticăm ce nu funcționează. Toate zilele sunt frumoase, important e să avem ochelarii potriviți să putem percepe și simți bucuria fiecărei zile, iar noi să putem face tot ce ne stă în putință pentru ca viața clujenilor să fie mai bună”, a încheiat Boc.

Antonia Mihăilescu

Citește și: Blocuri cu 9 etaje și peste 300 de apartamente ale milionarului Gicu Buzdugan, poreclit „Regele Betoanelor”, se află în consultare publică

1 COMENTARIU

  1. Cine ma-ta se opune aderarii Moldovei la Ue? UDMR? Esti batut in cap cu .ula? Simion? Ala vrea mai mult boule. Nerecunoasterea pactului Ribbentrop-Molotov si comportarea statului roman ca atare. Adica, pentru tine, profesorasu .uli: Republica Moldova este un stat artificial, exact ca Ucraina actuala, inventat de STALIN! Pricepi???? Teritoriul Republicii Moldova, este parte a teritoriului Regatului Romania. Succesorul in drepturi a Regatului roman este Republica
    Romania. Si rusii recunosc indirect asta, numai ca vor Transnistria si ceva „banuti”. Sa nu uitam ca si noi avem „ceva aur” pe la ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.