Primarul Emil Boc a apreciat că nemulțumirile clujenilor care protestează vizavi de soluția primăriei de relocare a copacilor de pe str Universității este, de fapt, un ”conflict între rațiune și pasiune”.

„Ați văzut stadiul problemei, nu primarul, nu noi decidem dacă un arbore rămâne sau nu. Până la urmă decid specialiștii

Dar acele decizii nu înseamnă că sunt infailibile. Am fost deschiși la discuții. Cum a fost cazul și pe Splaiul Independenței și în cazul discuțiilor priivitoare la strada Mihail Kogăniceanu. 

Eu voi continua dezbaterea, voi avea săptămâna viitoare o dezbatere cu comisia tehnică din urbanism.

După ce vom asculta toate pozițiile, vom găsi cea mai bună soluție pentru oraș

Nu am niciun fel de idee preconcepută, împreună vom lua cea mai bună decizie.

Puteam să nu fac nici o dezbatere, toți pașii legali erau îndepliniți, dar suntem deschiși pentru identificarea unor soluții care să ne unească, nu să ne dezbine. 

Calea este dialogul”, a declarat, miercuri, edilul Emil Boc. 

Vladimir Mătușan (consilier PSD) i-a propus edilului Boc să ia „taurul de coarne” în problema arborilor de pe strada Universității și să ofere asigurări că acei copaci nu vor fi relocați. 

Emil Boc a arătat că mai există timp pentru analiză, dar în august situația arborilor de pe Universității trebuie clarificată. 

„Rolul meu este să ascult toate vocile. O voce importantă este a specialiștilor implicați în proiect. Dezbaterea a început. Unii au fost pro, alții contra. Veniți cu propuneri. În luna august trebuie să închidem situația. Dar încă nu suntem presați de timp. 

Eu trebuie să ascult toate punctele de vedere. N-ați fost când a trebuit, în Consiliul Local sau la dezbaterile pe acest subiect. Acum, când vom găsi o soluție cea mai apropiată de interesul general, vom aplica decizia corectă”, a explicat Boc. 

Reprezentanții USR au apreciat implicarea clujenilor în subiectele de interes public. 

„E clar că clujenii vor să se implice pe toată durata de desfășurare a proiectelor, nu să fie consultați formal la început”, a declarat Alexandra Oană (consilier USR).

Oană a propus realizarea unor pagini dedicate pe site-ul Primăriei pentru proiectele majore și etapele de dezvoltare ale acestora. Iar consultările pe tema proiectelor mari din Cluj să fie deschise pe toată durata implementării. 

1 COMENTARIU

  1. A se vedea copacii de pe Moților care fac umbră doar cerului aliniați cătănește după viziunea ” specialiștilor” care cred că orașul este o tablă de șah în care piesele (copacii) se pot muta doar in direcția permisă de joc (a lui Macalik) uitînd că rolul copacilor este și de umbrire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.