Modificările pregătite pentru Codul Muncii vor flexibiliza piaţa şi îi vor ajuta pe români să găsească mai repede un loc de muncă, inclusiv prin extinderea peroadei de încheiere a contractelor pe durată determinată, a declarat, duminică, premierul Emil Boc, într-o videoconferinţă cu prefecţii.
El a susţinut că România se află pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte contractele de muncă pe durată determinată, angajatorii având mari reţineri în a decide ocuparea posturilor din cauza duratei de doar 24 luni, în condiţiile în care activitatea acestora derulată pe baza unui program UE poate dura 3-4 ani.
Premierul a apreciat că extinderea perioadei contractelor pe durată determinată de la 24 luni la 36 luni va avea efecte benefice pentru piaţa muncii. Boc a mai arătat că pedeapsa pentru munca la negru nu va mai fi limitată doar la aplicarea unei amenzi, ci va ajunge chiar la închisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.