Primarul Emil Boc a anunțat, marți, că lucrările pentru realizarea primului tronson al centurii metropolitane vor începe în câteva luni. Până atunci, edilul a transmis că trebuie să fie asigurate exproprierile și emisă autorizația de construire.

„Suntem în faza de emitere a autorizației de construcție. Dar ultima etapă înaintea acestei proceduri este să realizezi coridorul de expropriere, iar ca să îl realizezi îți trebuie bani”, a explicat Emil Boc la Ziua de Cluj.

Lucrările la centura metropolitană a Clujului vor fi demarate abia după ce încep primele lucrări la Spitalul Regional de Urgență din Florești, care presupun și relocarea utilităților din zonă. Emil Boc a afirmat că a învățat din experiența construirii variantei Apahida când exproprierile au ajuns în instanță și a durat între 3 și 7 ani până când au fost începute lucrările. Astfel, pentru a nu exista blocaje, exproprierile au fost fărâmițate pe zone, fiind emise decizii separate.

„S-a modificat legea, astfel că exproprierile vor fi plătite doar pentru suprafața pe care lucrăm. Până acum trebuia să expropriezi totul de la început. Pentru primul tronson, Cluj-Florești, avem nevoie doar de 4 milioane de euro”, a spus Emil Boc.

Primăria Cluj-Napoca a făcut, luni, 1 aprilie, cerere către CNAIR pentru a putea face plata pentru exproprieri. Valoarea exproprierilor pentru centura metropolitană este de 200 de milioane de euro, mult mai costisitoare decât la metrou, potrivit lui Emil Boc.

5 COMENTARII

  1. Care ccentura aia din mijlocul Florestiului , bocistul asta este bocciu la cap si nu intelege ca nu se face centura prin localitate. Eu cred ca a cazut din pat in cap cand era mic sau l-a aruncat taicaso de trei ori in sus si nu la prins niciodata. La cate minciuni spune Munhausen isi face loc, lotul 1 pe sosea (E60) si restul prin Faget si legatura cu Dej prin Rachitele.

  2. Pana-i boc primar, NU se face nici o centura! BA, VOI PRICEPETI CE VA SPUNE GOGU? NIMIC! ZERO. Am eu „pasaricile” mele care-mi sopotesc in urechi…se vor apuca de lucrari, vor sparge banii pe SF, pe SPF, pe organizare de santier, pe proiectarea, proiectarii, proiectarilor, vor duce utilaje INCHIRIATE in teren si le vor tine 4,5,10 ani si vor ajunge la concluzia ca s-a gasit sare sau aluneca malul si nu se poate pe amplasament si ca trebuie mutata… etc.,etc., etc. Nu va seamana „modus operandi”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.