Primarul Emil Boc nu este de acord cu folosirea trotinetelor ca mijloc alternativ de transport în oraș, dar spune că nu are cum să le interzică.  

Nu încurajez acest tip de transport până când nu se reglementează legal. Nu pot opri, pentru că nu sunt abilitat prin lege, dar până când nu se legalizează și nu apare un regulament, nu pot să aprob trotineta electrică în Cluj-Napoca. 

În Bruxelles este folosită trotineta electrică pentru distanțe scurte, de un kilometru, dar nu ca să faci trasee de 10 -15 kilometri. Este destul de complicat. Regula în UE este să folosești trotineta pe ultimii metri pentru ajunge la destinație, după ce ai mers cu autobuzul, cu trenul sau cu alt mijloc de transport”, a spus Emil Boc, la Napoca FM.

Primarul susține că sunt orașe în Europa care au restrâns total folosirea trotinetei. 

Este o alternativă de transport, dar îți pui viața în pericol. Nu se spune dacă poți circula pe banda de transport, pe pista de bicicliști, pe stradă, pe trotuar, cu cască sau fără cască, de la ce vârstă, nu se spune nimic.

Eu am fost reticent, dar trebuie reglementat”, a mai precizat Emil Boc.

Reecent, un accident în care a fost implicat un copil de 10 ani cu trotineta a provocat un scandal. 

sursă: stiridecluj.ro

1 COMENTARIU

  1. Boc minte ca de obicei: pe de o parte spune că le-ar interzice ca să dea bine cu cei sătui de trotinetiști fără minte, pe de alta se eschivează că nu poate, tocmai pentru a nu pierde voturile numișilor trotinetiși – e abil în autopromovarea sa, dar inutil ca primar. Nu știu cât mai suntem năpăstuiți ca să îl suferim pe incompetent ca primar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.