Dorel Tămaș este căutat de ai bine de 13 ani cu mandat internațional de arestare, după ce a fost condamnat în 2015 ca urmare a vânzării hotelului Continental din Cluj. 

Bărbatul a depus recent la Curtea de Apel Târgu Mureș o ”contestație la executare”, prin care solicită instanței de judecată să constate ca prescrisă executarea pedepsei de 4 ani de închisoare în regim de detenție, la care a fost condamnat în 2015.

Potrivit Codului Penal, termenul de prescriere a executării pedepselor este de 5 ani, plus durata condamnării, dar nu mai mult de 15 ani. Tamaș a fost condamnat definitiv în 29 octombrie 2015, iar executarea s-a prescris la sfârșitul lunii octombrie 2024. Dorel Tamaș a cumpărat, prin intermediul firmei Ardeleana, hotelul Continental din Cluj-Napoca, aflat în centrul orașului. Mandatul de arest şi condamnarea din 2015 au avut legătură cu vânzarea frauduloasă a acestui hotel. Omul de afaceri a fost acuzat de procurorii DNA că a vândut clădirea provocând un prejudiciu de două milioane de euro unei societăţi comerciale.

Fostul hotel Continental a fost cumpărat prin societatea Ardeleana Alba Iulia de Dorel Tamaş, în 2005, acesta având planuri să îl transforme în centru comercial. Ardeleana a lansat proiectul, dar nu l-a mai relizat, iar în iunie 2009 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva societății. Dorel Tamaş, dat în urmărire internaţională, a fost condamnat, în mai 2014, la patru ani de închisoare pentru infracţiuni legate de afaceri imobiliare.

Citește și: Proiectul trenului metropolitan deraiaza încet ca metroul lui Boc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.