Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că problemele legate de colectarea și dirijarea apelor pluviale de pe strada Florilor vor fi rezolvate. Zona este predispusă la inundații în timpul ploilor torențiale, fiind situată la o altitudine mai joasă.

Din acest motiv, a fost nevoie de o serie de lucrări pentru reabilitarea stației de pompare a apelor pluviale. Edilul a făcut, miercuri, o vizită de lucru pe șantier și a menționat că, în aproximativ 6 săptămâni, lucrările vor fi finalizate.

„Am făcut o vizită pe strada Florilor la șantierul lucrărilor de reabilitare a stației de pompare a apelor pluviale.

Această zonă este predispusă la inundații în timpul ploilor torențiale, fiind situată la o altitudine mai joasă.

Scopul acestei lucrări este de a rezolva problemele legate de colectarea și dirijarea apelor pluviale. Proiectul include:

– înlocuirea pompelor și a sistemului de automatizare

înlocuirea conductei de refulare

Durata estimată a lucrărilor este de aproximativ 6 săptămâni.

Această investiție este crucială pentru soluționarea problemelor de inundații în zonă în cazul fenomenelor meteorologice extreme.”, a transmis primarul Bogdan Pivariu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.