Fostul Hotel sport care se află în ample lucrări de renovare va funcționa sub brand-ul Radisson Blu.

Clădirea actuală, cu opt etaje, va fi extinsă spre vest cu un corp de clădire 2S+P, cu funcţiunea de sală de evenimente, parcare subterană pentru 90 de maşini şi extinderea spre sud, pentru mărirea capacităţii de cazare de la 136 la 150 de camere. Documentaţia a fost întocmită de biroul de proiectare Arhimar Serv. Investiţia de bază este de peste 11 milioane de lei, potrivit autorizaţiei de construire, arată zc.ro.

Hotelul, care urmează să fie inaugurat peste doi ani, înainte de termenul prevăzut în autorizația de construire de cel mult 36 de luni, este dezvoltat conform poziționării Radisson Blu, cel mai mare brand hotelier din segmentul de 5* din Europa – cu un portofoliu care include renumitul Radisson Blu din București, unul dintre hotelurile de top din țară.

Radisson Cluj-Napoca va avea camere de diverse tipuri, de la standard și superioare, la apartamente și zone VIP. Facilitățile de cazare vor fi completate cu cele ale unui restaurant specializat, precum și sală de fitness, în timp ce pentru întâlniri și evenimente vor fi disponibile săli de conferință hi-tech și o sală de recepție de 350 mp, care poate găzdui până la 300 de invitați.

Radisson Blu este un brand hotelier de lux, care oferă servicii de bună calitate, personalizate, în spații elegante. Hotelurile sunt localizate în majoritatea orașelor mari, a zonelor importante de tranzit și a destinațiilor de agrement. Radisson Blu face parte din grupul Radisson Hotel, care mai include Radisson Collection, Radisson, Radisson RED, Park Plaza, Park Inn by Radisson și Country Inn & Suites by Radisson.

Radisson este unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere din lume, cu șapte mărci distincte și 1.400 de hoteluri funcționale și în curs de dezvoltare. 95.000 de persoane lucrează la nivel mondial pentru RHG.

Horia Ciorcilă, administrator al Societății de Investiții Financiare Moldova (SIF2), a achiziționat hotelul de mai mulți ani. Conform contractului, 99% din capitalul social al firmei care administra unitatea (19,2 milioane de acțiuni), a trecut în proprietatea WPI, deținută indirect de președintele Băncii Transilvania.

WPI este controlată 100% de către compania Castorius Limited Nicosia, înmatriculată în Cipru, iar ca administrator figurează Ramona Ioana Crișan, conform portalului financiar Termene.ro. 

În 2015, Josef Goschy, proprietar al unuia dintre cele mai mari lanțuri turistice din țară, a vândut hotelul către Societatea de Investiții Financiare Moldova, cu 4,8 milioane de euro, însă SIF2 l-a revândut lui Ciorcilă, trei ani mai târziu, cu 3,6 milioane.

Goschy și-a scos la vânzare atunci majoritatea hotelurilor și terenurilor pe care le are în proprietate la Cluj prin societatea pe care o controlează, Unita Turism Holding. Din aceste active spera să obțină 17,5 milioane de euro. Cel mai valoros activ scos la vânzare era Ștrandul Sport, situat lângă complexul hotelier. Prețul fixat se cifra la 6 milioane de euro. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here