Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi să menţină decizia Curţii de Apel Bucureşti, care practic retrocedează castelul de la Ciucea, în prezent complex muzeul aflat în subordinea Consiliului Judeţean Cluj. Recursul intentat de administraţia judeţeană, dar şi de moştenitorii Veturiei Goga, a fost respins. Soarta instituţiei devine astfel incertă, deşi moştenitorii au promis să menţină destinaţia de muzeu a complexului pe care Octavian Goga şi-a dorit să-l lase statului român.

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul Consiliului Judeţean Cluj la decizia instanţei din Bucureşti prin care întregul complex muzeal de la Ciucea a fost retrocedat unor nepoţi de frate ai Veturiei Goga. Instanţa supremă nu a ţinut cont nici de poziţia Despărţământului Astra, respingând cererea acesteia de intervenţie accesorii.

”Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii Mureşanu Florin Gheorghe, Mureşanu Eugenia şi Mureşanu Radu, Pompiliu Marius şi de pîrîţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.R.F.P. Bucureşti şi Judeţul Cluj prin preşedintele Consiliului Judeţean Cluj împotriva deciziei civile nr. 570 A din 16 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de Despărţământul Asociaţiunii ASTRA prin preşedinte Popa Mircea. Irevocabilă.”

La termenul din 17 octombrie, cei care au introdus acţiunea de revendicare au încercat să convingă instanţa că în cazul în care vor recupera Complexul Muzeal de la Ciucea vor păstra actuala destinaţie şi depus la dosar un act notarial prin care se obligă că vor păstra Muzeul “Octavian Goga” de la Ciucea.

 

Zece ani de procese

Curtea de Apel Bucureşti a dat pe 16 decembrie o sentinţă în favoarea celor trei moştenitori pe linie fraternă ai Veturiei Goga, soţia scriitorului şi omului politic Octavian Goga. Mureşeanu Florin Gheorghe, Mureşeanu Eugenia şi Mureşeanu Radu Pompiliu Marius se judecă cu statul român din anul 2005 pentru a anula actul de donaţie al Veturiei Goga, născută Mureşanu, care îndeplinea dorinţele soţului său de a transforma casa cumpărată de la Ady Endre în muzeu.

În sentinţa civilă privind cauza cu obiectul ”anulare act nulitate absolută donaţie”, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti admite apelul celor trei, formulat în contrar cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Judeţul Cluj, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj şi Comuna Ciucea, prin Primar. ”Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată completată şi precizată. Constată nulitatea absolută a donaţiei realizate prin Oferta de donaţie autentificată sub nr.1209 din 17.02.1966, Decizia nr.132 din data de 17.02.1966 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Cluj, Actul de donaţie autentificat sub nr.326 din 10.06.1966 şi Decizia nr.616 din data de 23.06.1966 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Cluj. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei, în sensul respingerii capetelor de cerere vizând : – nulitatea absolută a testamentului întocmit la data de 10.06.1966 de Veturia Goga în favoarea Statului Român pentru aceleaşi bunuri obiect al donaţiei menţionate; – constatarea ineficacităţii acestui testament; – revendicarea bunurilor obiect al donaţiei menţionate şi cel privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile care nu mai pot fi restituite, precum şi pentru alterările produse, ca neîntemeiate. Respinge cererea intimatului Judeţul Cluj de acordare a cheltuielilor de judecată aferente fazei de apel, ca nefondată. Ia act că apelanţii reclamanţi şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, arată sentinţa Curţii de Apel Bucureşti.

 

Mai are CJ vreo şansă?

Din pronunţarea Curţii, putem observa că mai există o şansă pentru Consiliul Judeţean să păstreze clădirea în care este găzduit muzeul memorial Octavian Goga. În speţă, deşi sentinţa constată nulitatea absolută a donaţiei realizate de Veturia Goga în anul 1966, luna februarie, aceasta respinge nulitatea testamentului întocmit patru luni mai târziu de aceasta, precum şi cererile care vizează revendicarea bunurilor care fac obiectul donaţiei sau acordarea de despăgubiri pentru cele care nu mai pot fi restituite.

Reclamanţii au promovat în 2005 la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti o acţiune pentru constatarea nulităţii absolute şi desfiinţarea donaţiei doamnei Veturia Goga, făcuta în favoarea statului roman, invocând calitatea de moştenitori legali, potrivit secretarului judeţului Cluj, Consiliu Judeţean fiind instituţia care are în administrare Muzeul Memorial Octavian Goga. Urmaşii familiei Mureşanu solicită astfel constatarea nulităţii absolute a donaţiei făcute de Veturia Goga statului român şi repunerea în posesia complexului de clădiri care au aparţinut soţiei poetului, iar pentru bunurile care nu mai pot fi restituite în natură cer despăgubiri.

Judecătoria şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Huedin, dar procesul nu a mai ajuns pe listele acestei instanţe. Şi Tribunalul Bucureşti a încercat să paseze cauza, considerând că nu intră în atribuţiile sale judecarea acesteia. În 2012, după nu mai puţin de 24 de termene de judecată, o instanţă bucureşteană a apreciat că demersul celor trei este neîntemeiat, respingând cererea de revendicare. Hotărârea nu a fost definitivă iar pretinşii urmaşi ai Veturiei Goga au înaintat apel la Curtea de Apel Bucureşti.

 

”Am ajuns să retrocedăm şi locurile de veci”

Contactat de Gazeta de Cluj pentru a prezenta conţinutul cererii de intervenţie accesorie depusă de Despărţământul Asociaţiunii ASTRA, respinsă de ÎCCJ, scriitorul Mircea Popa a spus că este vorba despre mai multe argumente care privesc sentinţa dată în favoarea moştenitorilor doamnei Veturia Goga.

Acesta a explicat că la început principalul scop al acestui complex nu a fost unul muzeal, ci a reprezentat locul de veci al unui mare poet, prin acel mausoleu ridicat de soţia sa. ”Dacă am ajuns să retrocedăm şi locurile de veci, şi cimitirele, atunci am ajuns foarte rău. După de a murit Octavian Goga, pelerinii veneau să vadă mormântul acestuia. Abia după ce Veturia Goga a înaintat cererea oficială pentru oferta în favoarea statului român, aşa cum a fost şi dorinţa soţului său, din 1966 s-a transformat în muzeu. Acolo a rămas şi mausoleul”, arată preşedintele de la Cluj al Astrei.

Un al doilea argument în faţa instanţei supreme este că acest complex ”este un loc de închinăciune, sfânt pentru ardeleni, e locul unde sunt osemintele unui susţinător al Marii Uniri. Nu îl putem lăsa pe mâinile unor neaveniţi, chiar acum, în pragul aniversării de un secol de la acest eveniment”, mai arată Mircea Popa.

Nu în ultimul rând, omul de cultură mai arată că ansamblul de la Ciucea este un simbol al uniunii româno-maghiare. Acolo, Octavian Goga a păstrat o casă a lui Ady Endre, de la văduva căruia a şi cumpărat acel teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.