Aproximativ un milion de bugetari vor protesta faţă de legea salarizării unice asumată de Guvernul României. Profesori, asistenţi medicali, poliţişti, funcţionari publici şi alte categorii sociale au stabilit că vor organiza un protest general în data de 5 octombrie. De asemenea, sindicatele se vor alătura şi mitingului organizat la Bucureşti de principalele confederaţii naţionale, Cartel Alfa, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România „Frăţia” şi Blocul Naţional Sindical. „Alianţa bugetarilor solicită, în continuare Guvernului României renegocierea, în regim de urgenţă, a legii-cadru privind salarizarea unitară, stoparea disponibilizărilor în sectorul bugetar şi renunţarea la acordarea concediului fără plată forţat. Guvernul Boc  a ignorat solicitările noastre anterioare şi acţiunea de pichetare a sediului Parlamentului din 15 septembrie, angajându-şi răspunderea asupra legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege prin care veniturile salariale ale personalului bugetar se vor diminua drastic în ultimele trei luni ale anului 2009”, au declarat bugetarii.
Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.