Doamna Maria Forna, consilieră județeană din partea PNL și soțul ei, Forna Călin sunt o familie care sfidează orice logică antreprenorială. Cei doi sunt exemplul suprem al faptului că și bugetarii se pot îmbogăți și pot învârti banii pe degete, chiar dacă modul prin care i-au obținut nu face vreun sens. Mergând pe premiza „Fac afaceri de tot felul ca să-mi umplu portofelul”, soții Forna par mai degrabă că au tras lozul cel mare și s-au îmbogățit peste noapte. Și nu spunem asta pentru că avem o mentalitate de sărăci, ci mai degrabă analizând declarațiile lor de avere, care nicicum nu ne stăvilesc nelămurirea.

Soții Forna sunt un cuplu care muncesc pe brânci pentru a-și susține familia cu trei copii. Dânsa, consilier Județean din partea PNL și el lucrează în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, cu un salar într-adevăr mai consistent decât al soției. Valorificându-și calitățile antreprenoriale care se învârt în familie, Călin Forna au reușit să-și înființeze o firmă, FOR CSM SRL, care să le rotunjească veniturie. Și încă cum le-au mai rotunjit, de toți banii!

În fine, situația nu pare anormală la prima vedere. Semnele de întrebare încep să se contureze în momentul în care analizăm declarația de avere a soților Forna, unde ne cam dă cu virgulă. În document figurează trei vânzări consistente către firma FOR CSM SRL. Practic, firma  a cumpărat de la soții Forna proprietăți imobiliare în valoare de 557.000 de euro. Firma FOR CSM SRL îl are singur asociat și beneficiar pe domnul Forna Călin. Și de aici începe distracția: FOR CSM a fost înființată la data de 16 aprilie 2024 și după 3 zile de la înființare a reușit performanța să cumpere proprietăți cu sume exorbitante. Întrebarea care nu ne lasă în pace este următoarea: Cum a reușit o firmă înființată după 3 zile să facă astfel de achiziții? Ba mai mult, cum și-au permis soții Forna, doi bugetari cu trei copii să învârtă în familie sume de aproape 600.000 de euro?

Nu putem face speculații, putem doar să căscăm ochii. Analizând mai departe declarația de avere, vom observa că cei doi nu se pot lăuda cu salarii mari. Soțul  ce stă mai bine, în schimb doamna are un venit mediu net , cât să cumpere pampers la copiii. Cu tot venitul soțului și cu banii dați de părinții Forna care figurează drept „împrumut”, tot ne ies peri alb încercând să găsim rețeta succesului pe care o folosesc Maria și Călin-Vasile Forna pentru a realiza tranzacții prin familie de aproape jumătate de milion.

Șansele de a descifra ecuația ne scad semnificativ când mai apare încă o necunoscută: creditele. Care sunt și ele de luat în calcul.

Gazeta de Cluj a sunat-o pe doamna Forna pentru a elucida misterul tranzacțiilor consistente.

Reporter: Au fost tranzacții de aproape 600.000 de euro. De unde ați avut bani?
Maria Forna:
V-ați uitat pe credite? Noi creditele le-am făcut pentru firmă. La câte credite și împrumuturi avem, o să vedeți că acolo e.

Ne-am uitat și ceva tot nu pușcă. Doamna susține că a contractat credite strict pentru firmă. Atât. Care nu exista până în 16.04.2024. Mai mult de atât, doamna a vândut bunuri imobiliare firmei, fără ca și creditele să fie plătite integral. Deci, familia a luat bani din niște conturi care nu erau închise. Astfel, firma FOR CM SRL (adică familia Forna) s-au ales și cu banii și cu creditele. Banii încasați de la firmă, unde sunt? Banii de credit, la fel, pe unde s-au teleportat?

Hai să fim sinceri, fără să ne vorbească sărăcia din suflete: Nu există vreo situație viabilă și realistă în care soții Forna, bugetari de o viață întreagă, cu 3 odrasle care să mănânce bani, să aibă capacitatea să aibă în firma lor atâta cash. E clar că firma nu a reușit să producă mare lucru după trei zile de existență, dar a pompat tăticul bani în ea. Și unde sunt acum banii respectivi?

Pe 16 aprilie, când a luat naștere FOR CSM SRL au fost extrageri loto. Da, ne-am gândit și la asta ! Sau să fi adus doamna Forna bani în casă din bursa de doctorat ?

Citește și: Patru dintre cele cinci steluțe urbanistice pe care le are Primăria Municipiului Cluj-Napoca au picat în plasa justiției

2 COMENTARII

  1. Pnl Cluj, un Cancer bubonic. Mare îmi este mirarea, văzând ca intergalacticul aLeXa, cel mai abonament ,,jurnalist” la bugetele PnL, a permis publicarea unui astfel de articol.
    Aaaaaa încă ceva, nu este semnat de nici un ,,jurnalist”.
    Între timp mult spor, și putere de muncă, procurorilor DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.