Universitatea Babeş-Bolyai, în parteneriat cu Biroul Europa Centrală şi Orientală al Agenţiei universitare a Francofoniei, organizează formarea „Redactarea proiectelor” dedicată bursierilor „Eugen Ionescu”, promoţia 2013 – 2014, în datele de 22-23 iulie 2013.

La această formare vor participa 16 bursieri beneficiari ai Programului „Eugen Ionescu”, din diferite ţări francofone, care îşi efectuează mobilitatea în cadrul următoarelor universităţi din România: Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de medicină şi farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Craiova şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Formarea va fi deschisă prin alocuţiunea Rectorului Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, şi a Directorului regional al Biroului Europa centrală şi orientală, dl Abderrahmane RIDA.

Tematica formării a fost propusă în urma interesului manifestat de către bursierii înscrişi în Programul „Eugen Ionescu” cu ocazia participării acestora la reuniunea anuală a bursierilor care a avut loc în iunie la Bucureşti. Astfel, bursierii vor beneficia de o formare cu privire la modalităţile de a redacta un proiect, pornind de la definirea tematicii proiectului şi până la detalierea activităţilor, indicatorilor de performanţă şi a bugetului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.