Bustul savantului Emil Racoviță a fost aruncat în pivnița Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, după ce proiectanții care se ocupă de modernizarea străzii Mihail Kogălniceanu au decis eliminarea lui de pe amplasamentul stradal.
Potrivit surselor noastre, directorul adjunct al liceului ar fi decis să „adăpostească” statuia în pivnița instituției pentru că, după ce a fost înlăturată de pe amplasament, ar fi fost abandonată pe stradă.
Primarul Emil Boc a anunțat că a solicitat proiectanților să reamplaseze bustul lui Emil Racovișă în fața unității de învățământ, însă, până la acest moment nu s-a luat nicio măsură în acest sens.
„Am solicitat proiectantului străzii Mihail Kogălniceanu și Comisiei de Monumente ca soluția proiectată (cu soclu) a Grupului statuar „Școala Ardeleană” să fie realizată așa cum a fost înainte de modernizarea strazii Kogălniceanu.
De asemenea, am solicitat reamplasarea bustului savantului Emil Racoviță în zona liceului „Emil Racoviță” până la realizarea unei noi statui a lui Emil Racoviță. După realizarea noii statui, bustul actual al lui Emil Racoviță va fi mutat în interiorul liceului”, a notat Emil Boc pe pagina sa de Facebook.
Potrivit primarului, atât proiectanții implicați în concursurile de soluții pentru lucrări ce țin de spațiul public, cât și membrii comisiei de monumente trebuie să acorde o atenție sporită simbolisticii și valorii istorice a monumentelor de for public din oraș.
„Cer proiectantului din cadrul acestui concurs de soluții (ca de altfel tuturor proiectanților câștigători ai concursurilor de soluții cu privire la spații publice) precum și Comisiei de Monumente să respecte simbolistica, tradiția și valoarea istorică a monumentelor de for public din Cluj-Napoca, indiferent de semnificația lor culturală, etnică, religioasă sau politică.
Solicit tuturor celor implicați în acte de proiectare și avizare a lucrărilor de for public să respecte dimensiunea multiculturală a orașului nostru și să contribuie, prin deciziile lor, la promovarea valorilor care susțin unitatea și nu dezbinarea în comunitatea noastră. Am construit, împreună cu toți clujenii, un oraș de referință în Uniunea Europeană inclusiv din perspectiva „unității în diversitate” și a „artei de a trăi împreună”. Întotdeauna trebuie sa punem accent pe lucrurile care ne unesc și nu pe lucrurile care ne dezbina.
Toate acțiunile noastre, ale oamenilor politici sau ale tehnocraților avizatori de proiecte urbane, trebuie să fie subsumate acestui principiu fundamental de conviețuire comunitară. Împreună și respectându-ne reciproc, vom fi întotdeauna CLUJ, vom fi întotdeauna admirați și respectați!”, a notat primarul Emil Boc pe pagina sa de Facebook.
Firma Mossfern Arhitectură, sub conducerea arhitectului Macalik Arnold Ernő, a realizat proiectul de „Reamenajare urbană a străzii Mihail Kogălniceanu, străzii Universității și străzilor adiacente”. Alături de arhitectul Macalik Arnold Ernő, coautori ai proiectului sunt Lázár Csaba, Perju Mădălina Simona, Vass Dániel, Pop Vlad Bogdan, Vajna Botond Szilárd, Molnár Attila și Szilágyi-Bartha József. Această propunere a fost desemnată câștigătoare în cadrul unui concurs internațional organizat în 2018, la care au participat mai multe firme de arhitectură și arhitecți.
În anul 1993, în fața Colegiului Național „Emil Racoviță”, a fost dezvelit un bust dedicat lui Emil Racoviță, în cadrul unei inițiative exclusiv a acestei școli. Toate cheltuielile aferente realizării acestui monument au fost suportate de absolvenții „racovițiști”, ca un omagiu adus patronului spiritual al instituției. Cei implicați în crearea acestui monument au ales strada Mihail Kogălniceanu ca loc de amplasare a bustului, în primul rând, pentru a se afla în fața școlii care îi poartă numele și, în plus, pentru că pe această stradă se găsește universitatea pe care marele savant a condus-o în perioada interbelică.
Anul trecut, bustul lui Emil Racoviță a fost demontat în contextul lucrărilor de reamenajare urbană a străzii Mihail Kogălniceanu și a fost depozitat de către muncitori în gangul Colegiului „Emil Racoviță”. În ciuda solicitărilor reprezentanților școlii către Direcția de Cultură Cluj și municipalitatea clujeană pentru a găsi o soluție astfel încât monumentul savantului să rămână în fața instituției de învățământ, beneficiind de vizibilitate și respectul cuvenit, răspunsurile primite au indicat că proiectul de reamenajare urbană a străzii Mihail Kogălniceanu, realizat de echipa condusă de Macalik Arnold Ernő, nu include bustul lui Emil Racoviță. De asemenea, conducerii școlii i s-a sugerat să găsească o soluție pentru amplasarea bustului în curtea unității de învățământ. Întrucât spațiul din incinta școlii este destul de limitat, nu este posibilă amplasarea unui astfel de monument acolo.
Citește și: Grupul statuar „Școala Ardeleană” va fi reamplasat pe soclu după luni de așteptare
Oare ce păzește directorul Lobonț venit de la Turda?…sau el numai știe să sifoneze?
Ungurii vor sa distruga toate simbolurile romanesti din Cluj si Ardeal, prin tot felul de tertipuri ca acesta cu statuile. Nu ati vazut cine e in comisia de proiectare? Doar unguri…noi sunte prosti ca ne lasam, in loc sa iesim in fata Primariei piticului asta ordinar de Boc, care pentru voturile ungurilor s-a transformat intr-un tradator
Clujul e perceput ca un municipiu de avangardă. Mâine-n toată țara!
Puneti-l pe Emil Culda, mustaciosul si una din „mandriile” Clujului, sa se ocupe de reamenajare. Doarme in papuci (si calculat), dupa ce minte cu nerusinare, apoi se ascunde in spatele regulamentelor dupa ce manipuleaza pe altii in interes propriu, necinstit si egoist, asa cum ii naravu’ (ca si a colegilor lui multi si corupti din mediul de afaceri si cel politic romanesc). Pe actualul primar, Boc, vi l-ati dorit si acum isi bate joc de cetateni, caci isi permite. Si mai si asteapta sa se alerge dupa el, pentru a i se cere ajutorul, asteapta reactia disperata a „prostimii”. Slava elitei clujene ! Meritati, clujenilor simpli (din judet), cu varf si indesat sa fiti calcati in picioare continuu ! Nadajduiesc ca AUR-ul si aliatii lui sa castige la anu’ si sa faca ceva ordine si sa repare cat de cat.