“Hipertensiunea arterială apare şi la oamenii de vârstă medie”. “Dacă veniturile scad, ne vom descurca din ce în ce mai greu”. “Primăria nu are bani pentru a realiza un nou cabinet medical”, a declarat pentru Gazeta de Cluj, medicul de familie din comuna Baciu, Sorin Zaharia.

Reporter: De cât timp sunteţi medic de familie în comuna Baciu şi câţi pacienţi aveţi înscrişi la cabinet?

Sorin Zaharia: În comuna Baciu sunt medic de familie din anul 1990. La cabinet sunt înscrise aproximativ 1100 de persoane. Chiar dacă am un număr destul de mare de pacienţi, pot sa spun că reuşesc să fac faţă şi să mă descurc fără a întâmpina probleme în ceea ce priveşte consultaţiile pacienţilor mei.

 
Rep.: Care sunt bolile cele mai frecvente de care suferă pacienţii dumneavoastră?

S.Z.: Dacă ne referim la bolile cronice, atunci cele mai frecvente boli sunt hipertensiunea arterială, diabetul zaharat şi bolile reumatismale. Pe acestea le întâlnesc cel mai des, dar, bineînţeles, oamenii se mai confruntă şi cu alte boli, aşa cum se întâmplă peste tot. Bolile de care am discutat nu le întâlnesc numai la oamenii în etate, ci şi la cei care au o vârstă medie. De exemplu, hipertensiunea arterială poate apărea nu neaparat la o vârstă înaintată, tocmai de aceea şi persoanele mai tinere se confruntă cu astfel de probleme.

Rep.: Aveţi un buget alocat pentru salarii şi cheltuieli. Cum vă descurcaţi cu aceşti bani?

S.Z.: Eu primesc nişte bani de la Casa de Asigurări pentru activitatea mea şi trebuie să fac faţă tuturor cheltuielilor. În această categorie intră salariul asistentei, al meu şi cheltuielile cabinetului. Nu pot spune că este un buget, pentru că este mai mult un salar. Acum, venitul lunar a scăzut, iar dacă se va întâmpla aşa cum se spune, anume că veniturile vor scădea şi mai mult, ne vom descurca din ce în ce mai greu.

Rep.: Este cabinetul dumneavoastră dotat cu toate utilităţile de care aveţi nevoie pentru a consulta pacienţii?

S.Z.: Cabinetul de faţă îl împart cu o colegă şi ne descurcăm destul de bine. Însă, în momentul de faţă, realizez din propriii mei bani un cabinet, care mai trebuie mobilat şi utilat. Nu este încă funcţional, pentru că mai am de muncit la el, momentan neavând suma necesară de bani pentru a-l finaliza. Ştiu că primăria nu are bani pentru a finanţa acest cabinet şi de aceea îl fac din propriul venit, puţin câte puţin. Momentan, noi nu plătim chirie pe acest spaţiu, dar va veni o vreme în care aceste spaţii vor putea fi cumpărate, deocamdată existând unele probleme legale. Am încercat, mai demult, să cumpăr acest spaţiu, dar deocamdată nu există acte pe clădire. Primăria nu are actele clădirii şi nici dacă aş putea nu aş reuşi să o cumpăr.

Rep.: Oraşul Cluj-Napoca este foarte aproape de comuna Baciu, iar unii localnici pot merge în oraş pentru a-şi trata bolile. Credeţi că medicii din Baciu au de suferit din cauza acestei apropieri faţă de oraş?

S.Z.: Nu , cred că au numai de câştigat. Din punctul de vedere al adresării medicului specialist, la spitale sau policlinici, pacientul are de câştigat. Dacă pacientul are de câştigat, atunci, inevitabil, şi medicul de familie câştigă. Cred că ştim cu toţii de ce.

Rep.: Cum vedeţi, pe viitor, sistemul sanitar din comuna Baciu?

S.Z.: La nivel de comună, cel mai probabil lucrurile vor rămane tot aşa. Probabil se vor vinde spaţiile într-un viitor oarecare şi bineînţeles că interesul medicilor de a investi în respectivele cabinete va creşte. Totuşi, depinde foarte mult de ce fondurile care vor fi alocate pentru sănătate şi pentru medicii de familie. Faţă de anii trecuţi, sistemul sanitar s-a schimbat mult. Sunt dezamăgit de faptul că nu mai practic atât de mult, ci am hârtii de completat. Acest lucru ocupă 90% din timpul acordat unui pacient. Consult un pacient în zece minute, dar scriu 20 de minute. Să nu uităm că, la sfârşit de lună, am alte foi de completat pentru Casa de Asigurări, care ocupă foarte mult timp. Există un program care acum se implementează, dar nu funcţionează prea bine pentru că nu este bine pus la punct. Însă până ce se va forma baza de date a programului, va fi foarte greu.

Rep.: Dacă sistemul sanitar se confruntă cu aşa multe probleme, credeţi că mai sunt interesaţi tinerii să profeseze această meserie?

S.Z.: Tinerii vor fi mereu atraşi de meseria de medic, pentru că rolul principal este de a ajuta oamenii. Însă, din punct de vedere financiar, meseria de medic nu este motivantă. Un medic se formează greu, în mulţi ani, cu multă muncă şi multe studii. Mereu trebuie să înveţi si să fii la curent cu toate tratamentele şi bolile. Situaţia materială nu este tocmai strălucită, iar sănătatea este un domeniu care „mănâncă” fonduri. Dacă analizăm puţin şi partea financiară, este mai avantajos să fii medic într-un spital decât medic de familie.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.