Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca va fi dotat cu primul fortepiano din România, ca urmare a participării ca partener în proiectul „Academia Muzicală Sighișoara”, finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român, Fondul Tematic pentru Parteneriate și Experți, alături de Asociația Cultura Viva Sighișoara.

Din suma de 250.000 franci elvetieni, prin care va fi finanțată organizarea Academiei Sighișoara pentru edițiile din 2014, 2015 și 2016, Academia de Muzică din Cluj-Napoca ‘Gheorghe Dima’ va beneficia de achiziționarea unor instrumente muzicale, printre care și primul fortepiano din România.
Inițiatorul Academiei Sighișoara, violonistul elvețian de origine română Alexandru Gavrilovici a declarat joi, la Târgu Mureș, că acest pian este indispensabil pentru a cânta un repertoriu clasic, precum Schubert, Mozart sau Beethoven, în sonoritatea și în climatul epocii.

Fortepiano este prima formă a pianului actual, apărut în secolul XVIII, după clavecin și că doar prin acest pian pot fi redate compozițiile lui Mozart sau Beethoven, așa cum le-au gândit aceștia. Prin folosirea acestui tip de instrumente se atinge autenticitatea interpretării istorice și că acest fapt va fi demonstrat pe viu în ediția din 2015 a Academiei Sighișoara, când va fi susținut primul concert cu acest tip de pian.
Acest fortepiano va fi al doilea pian adus în România de organizatorii Academiei Sighișoara, primul ajungând în sala barocă a Primăriei Sighișoara, locul în care au loc concertele academiei.
Pentru următorii trei ani, Academia Sighișoara va fi co-finanțată, print-un grant elvețian în valoare de 250.000 franci elvețieni, în baza unui proiect depus de Asociația Cultura Viva Sighișoara din Berna și de Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’ din Cluj Napoca.
Academia Sighișoara a fost inițiată în 1993 de Alexandru Gavrilovici și Heidi Indermühle, iar anul acesta, cea de-a XXI-a ediție se va desfășura în intervalul 1-14 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.