UPDATE Potrivit surselor Gazeta de Cluj, printre cadrele medicale surprinse în timp ce se aflau pe stradă îmbrăcate în uniforma de protecție se numără și Dr. Alexandra Chira – medic la Medicala 2, soția Prof. Romeo Chira, șeful Secției Gastroenterologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, dar și brancardierii de la Chirurgie II.

Știre inițială

Un clujean a fotografografiat mai multe cadre medicale care se plimbau pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca înmbrăcate în haine de spital. În replică, managerul spitalului spune că persoanele surprinse „nu au ce căuta în uniformă de protecție acolo. Nu încurajez asemenea practici”.

„Eram în trecere, nici măcar n-am stat la pândă”, spune fotograful de ocazie, care a făcut poze pe strada Clinicilor din oraș, unde se află și Spitalul Clinic de Urgență Cluj, și le-a trimis ziarului Libertatea.

Fotografiile trimise ziarului sunt realizate pe strada Clinicilor, kilometrul zero al infrastructurii medicale din Cluj. Aici se află majoritatea secțiilor Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, una dintre cele mai mari unități sanitare cu paturi din România.  Spitalul funcționează în sistem pavilionar în 33 de clădiri distincte, aflate la distanțe între 30 de metri și 5 kilometri de sediul central.

De ce ies cadrele medicale din spital în aceleași haine

În imagini, cadrele medicale sunt pozate în diferite ipostaze: primesc pachete de la curieri, sunt la plimbare ori revin în clădire.

Femeia în halat roșu care cară două plase se îndreaptă spre Centrul de Diabet, Nutriție și Boli metabolice. În celelalte imagini, membri ai personalului sanitar se plimbă sau își ridică prânzul din stradă, îmbrăcați în haine de spital. Se află pe trotuarul din fața clădirii „Palat Nou”, pe strada Clinicilor, 4-6, unde își desfășoară activitatea Secțiile Clinice Medicină Internă II-III, Chirurgie II, ORL, Reumatologie și Chirurgie Vasculară, dar și Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal.

„Eram în trecere, nici măcar n-am stat la pândă”, a spus sursa ziarului, care a dorit să rămână anonimă. S-a gândit să acționeze, după ce a citit despre cazul bebelușilor morți cu infecție la Secția de Neonatologie din Cluj. 

Ce spune managerul spitalului Managerul spitalului, Claudia Gherman, a declarat, pentru Libertatea, că nu contestă faptul că persoanele fotografiate sunt îmbrăcate în haine de spital, însă a punctat că nu știe identitatea acestora. „În zona în care sunt făcute funcționează, în afară de Spitalul Clinic Județean de Urgență, și cel de Boli Infecțioase, și Institutul Inimii, dar și Institutul de Urologie”, a punctat medicul.

Ea a menționat că nu se pune problema ca persoanele fotografiate să fi plecat din zonele aseptice – ATI, postoperator, nou-născuți, lăuze. Însă a menționat că alte cadre medicale sunt nevoite să iasă din clinică pentru drumuri la alte pavilioane.

„Sigur, unii speculează aceste ieșiri”, a recunoscut Gherman. În acest sens, ea a menționat că va face „echipe de control” pentru a diminua fenomenul.

„Vor exista proceduri mai drastice. Vom încerca să restrângem aceste acțiuni. Nu au ce căuta în uniformă de protecție acolo. Nu încurajez asemenea practici”, a mai spus Claudia Gherman, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Pozele, făcute după scandalul bebelușilor infectați Recent, trei familii au acuzat faptul că și-au pierdut bebelușii la Secția de Neonatologie din Cluj din cadrul Spitalului Județean de Urgență, în urma infecțiilor asociate actului medical, dând în judecată spitalul. 

Instituția a admis că un singur bebeluș a fost infectat, însă managerul Claudia Gherman a insinuat că ar fi venit cu bacteria de la spitalul din Bistrița, de unde fusese transferat. 

Tatăl copilului a declarat pentru Libertatea că ar fi constatat grave abateri și de la protocoalele de igienă din partea cadrelor sanitare de la Neonatologie. 

Cât timp aștepta vești legate de starea de sănătate a bebelușului, ar fi văzut un membru al personalului venind de afară, din ploaie, direct în sala de Terapie Intensivă, iar asistentele medicale ieșeau la țigară în hainele de spital.

Ce spunea atunci managerul

Managerul Claudia Gherman a reacționat la acel moment în cadrul unei emisiuni la postul local Cluj VIA TV. 

„Suntem la distanță unii de alții. Nu beneficiem de o clădire monobloc, care sigur ne-ar simplifica foarte mult situația. Și atunci, avem personal însărcinat să transporte aceste probe biologice sau orice alte activități care necesită deplasarea de la un pavilion la altul. Nu aceeași categorie de personal este cea care deservește acești bebeluși sau mămicile din sala de naștere sau de operație. 

Acolo avem reguli stricte. Acest personal care transportă probele, fiind în timpul serviciului, poartă aceste uniforme asemănătoare cu cele ale personalului de pe secția clinică, din sala de naștere, operație, reanimare, lăuze, unde regulile sunt foarte stricte. Există filtre la intrarea în blocul operator. Echipamentul cu care se merge pe secție, la vizită la bebeluși sau mămici nu este identic cu echipamentul cu care se intră în sala de operație, dar sigur, ca și aspect exterior, sunt asemănătoare”, a spus Gherman. 

Citește și: Băiat de 16 ani îmbătat și violat într-o cameră de hotel

4 COMENTARII

  1. Doamna aia, în vârstă care a apărut la televizor este directorul Spitalului Județean?
    Parcă era șefă la Chirurgie II. Și cei doi bărbații prinși în poză par a fi brancardieri, tot de la Chirurgie II.

    • Andercou, juniorule, doamna nu este chiar foarte bătrână!
      Și, oricum, nu contează vârsta. De ce nu e bună să fie manageră? Că ai tu boală pe bunicuțe?
      Nu uita că românii au niște vorbe înțelepte cu privire la persoanele în etate:
      🙂 În târg sunt mai multe piei de miel decât oi
      :)) Găina bătrână și morcovul tânăr…
      Fii mai respectuos, tinere!

  2. Sa fim seriosi. Nu e vina lor. Sunt si ei oameni si au drepturi ca orice alt angajat european. Aici e vina sistemului sanitar si al ministerului de sanatate publica din cauza ca la o ferma de maternitate de porci, de exemplu, exista vestiare si dusuri, prin care intrii, te schimbi complect de haine si imbraci costum de protectie cand intrii. Ceea ce spitalelel noastre saracele(si la propriu si la figurat) nu au si nici nu viseaza asa ceva. Si e vina Directorilor/managerilor de spitale ca nu au facut un regulament intern pe tema asta. Trebuie cel putin sa isi schimbe imbracami tea cand schimba mediul de lucru cu exteriorul.

  3. cu cat biciuiesti mai mult un cal sleit ca atat risti mai mult sa nu mai ajungi la destinatie….deci grija cu sistemul medical…mai ales cu cel clujean care functioneaza inca pe coordonate umaniste; ar fi pacat sa vireze la rigurozitatea u.s.r.istica, forme fara fond… aveti grija sa nu se piarda esenta invataturii lui Hatieganu. Sunt convins ca fotograful amator este foarte mandru de isprava, dar karma exista…sper sa nu-si aduca aminte de intransigenta lui cand el sau o ruda draga nu vor fi tratati prompt din lipsa unei bife intr-o baza de date sau stampile de la finante. pana ieri, poate ca acei anagajati surprinsi in ofside l-ar fi ingrijit si fara stampila, ca oameni suntem…dar stai sa vezi daca de maine devin cu totii scrupulosi si regulamentari…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.