Căpitanul echipei CFR Cluj, Ricardo Cadu, cel care a marcat autogolul în urma căruia Girondins Bordeaux a câştigat meciul de miercuri seară, a declarat că nu l-a auzit pe portarul Eduard Stăncioiu când a strigat să lase mingea.

"Nu l-am auzit pe Edi şi am lovit greşit mingea. Am crezut că e un jucător în spate. CFR a jucat bine, dar Bordeaux a avut noroc. Nu am mers la egal, am mers să câştigăm, dar Bordeaux are echipă bună şi n-am reuşit să facem egal. Pentru mine, Bordeaux a fost cel mai tare adversar", a spus Cadu, la Sport.ro.

Ricardo Cadu consideră că obiectivul echipei ardelene este calificarea în 16-imile Cupei UEFA. "Meciul cu Bordeaux e decisiv pentru locul trei. Dacă vom câştiga, Bordeaux e eliminată. Obiectivul nostru a fost tot timpul locul trei, iar dacă îl depăşim cu atât mai bine", a completat Cadu.

Jucătorul portughez a menţionat că niciun coechipier nu i-a reproşat că a înscris în propria poartă.

Campioana României, CFR Cluj, a suferit prima înfrângere în Liga Campionilor, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0, de formaţia franceză Girondins Bordeaux, într-un meci contând pentru etapa a treia a grupei A a competiţiei. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Cadu, în minutul 54, în proprie poartă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.