Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmează să analizeze cererile de pensionare formulate de 13 judecători la data de 11 octombrie. Din acest „lot” face parte și judecătoarea de la Tribunalul Cluj Adriana Lăcrămioara Ilieș, care în octombrie 2006 a dispus arestarea preventivă a cinci ziariști de la Gazeta de Cluj.
Cu toate că nu avea niciun drept, două luni mai târziu, Adriana Ilieș a executat comanda și a dat un nou mandat de arestare împotriva celor cinci jurnaliști, pe motiv că aceștia ar fi reprezentat un pericol public. După 11 ani de procese, adevărul a ieșit la iveală, iar jurnaliștii implicați în dosarul Gazeta au fost achitați pe motiv că fapta nu există.
Directorul ziarului Gazeta de Cluj, Liviu Man: Sa-ți folosești banii pentru lumânări și colivă, nesimțito!
„Judecătoarea Ilieș a arestat preventiv în octombrie 2006 cinci ziariști de la Gazeta de Cluj sub falsa învinuire ca am fi fost un pericol public pentru societate. Deși n-avea acest drept, două luni mai târziu a mai dat un nou mandat de arestare împotriva noastră. Își îndeplinea bine misiunea. Am fost achitați după 11 ani pentru că faptele pentru care am fost acuzați nu existau. Acum pleacă să și cheltuie pensia nesimțită plătită tot de noi. Sa-ți folosești banii pentru lumânări și colivă, nesimțito!”, a declarat Liviu Man, directorul ziarului Gazeta de Cluj.
Sectia pentru judecatori a CSM are programate 13 solicitari de eliberare din functie prin pensionare, acestea urmand sa fie discutate in sedinta de miercuri, 11 octombrie 2023.
Iata cererile de pensionare aflate pe ordinea de zi a sedintei Sectiei pentru judecatori a CSM din 11 octombrie 2023:
-judecatorul Daniel Mihai Onisor, de la Curtea de Apel Bucuresti, detasat la Scoala Nationala de Grefieri;
-judecatoarea Octavia Isabela Lupascu, de la Curtea de Apel Constanta;
-judecatorul Fanel Gabriel Arabelea, de la Curtea de Apel Craiova;
-judecatorul Irena Trifan, de la Tribunalul Teleorman, delegata la Curtea de Apel Bucuresti;
-judecatoarea Melentina Nicoleta Mirica, de la Tribunalul Constanta;
-judecatoarea Daniela Calin, de la Tribunalul Constanta;
-judecatoarea Ariana Lacramioara Ilies, de la Tribunalul Cluj;
-judecatoarea Carmen Adriana Domocos, de la Tribunalul Bihor;
-judecatoarea Eugenia Stefania Vasile, de la Judecatoria Motru;
-judecaroarea Liliana Sanduta Poelnica, de la Judecatoria Botosani, in prezent inspector la Inspectia Judiciara;
-judecatorul Adrian Cristian Cioara, de la Judecatoria Alesd;
-judecatorul Eugen-Emil Paralescu, de la Judecatoria Tulcea;
-judecatoarea Anamaria Luminita Mos, de la Judecaria Cluj-Napoca.
ACELASI LUCRU se întâmplă și la Curtea de Apel Cluj..secția de Contencios…unde MILITARII IN REZERVA PIERD PROCESE PE BANDA RULANTA!!!..OARE DE CE ????????? VRETI SA VA URAM SI NOICE VA UREAZA în acest articol????MERGETI LA PENSIE toți de acolo ca sunteți în alt film..al vostru..și umflați-va salariile grase pe seama militarilor!!
IN CAZ DE RAZBOI O SA MEARGA GUVERNUL CU VOI LA RAZBOI și nu cu rezerviștii României de care va bateți joc!!
Nici cu militarii nu mi-e rusine. Au si ei niste pensii generoase fata de cei multi. Tatal meu a muncit in fabrica, in conditii extrem de grele , toxicitate maxima, aproape 40 de ani zi la zi, si ia 1600 lei pensie. Un politist ia 4000 lei dupa 25 de ani de munca. E rezonabil? Ce crezi?
Majoritatea-s femei. Niciodată, pînă acuma, o femeie nu a judecat un bărbat!
Nu ele sînt de vină. De vină sînt cei ce le-au ademenit în meserii ce le fac rău, le nenorocesc.
nu înțeleg..cum le-au ademenit..pai nu sunt MAJORE?????dacă pun botul la tot felul de intervenții..telefoane știu ele de la cine??????SA RASPUNDA…nu sa NENOROCEASCA OAMENI DE BUNA CREDINTA….sau să-și dea demisia…..PE LOC!!
Bine i-ai zis domnule Man! O curviștină pensionată, dar ratată!
Actioneaza la comanda , nu studiaza probe si nu este curioasa decat de intelegerile pe care le are cu procurorii, NENOROCESTE FAMILII IN FAVOAREA organelor de urmarire penala care nu au voie sa piarda vreun proces la sala ! Halal justitie , din pacate e plin palatul de justitie de la cluj de astfel de scursuri umblatoare care actioneaza la comanda si nu judeca dupa PROBE! RUSINE SA VA FIE !
Asa este, mare dreptate aveti! Multa lume se plange de “doamna”Ilies. Jegoasa naibii. Sa sufere atat cat ii face ea pe oameni sa sufere.
O nenorocită, o judecatoare care nu este corecta, judeca doar dupa capul ei, inchide lumea fara probe si da ani grei. Se razbuna pe unii, doar ca e prietena cu x cu y. Sa-si cheltuie pensia pe medicamente. Sa sufere asa, cum sufera altii dupa condamnarile pe care le da ea, nenoroceste viata altora. Javra de femeie. Bine ca ai iesit in pensie. Sa speram ca se trezesc unii la realitate, si judeca omul dupa probe si dupa vinovatia sa, nu judeci oameni nevinovati.
Huuuh, in sfarsit a iesit in pensie. Jigodie ce esti, nenorocesti viata oamenilor. Pe unii ii condamna asa, pe altii altfel. Este corect?
O judecatoare jegoasa, care judeca dupa capul ei , fara probe, fara nimic. Bine ca a iesit in pensie, sa nu mai nenoroceasca si alti oameni. Inchide oameni nevinovati, le da ani grei . Pentru ce? Doar din razbunare? Unde e corectitudinea? Unii primesc pentru acelasi lucru 2 ani si, iar altii 7-12 ani??? “Doamna” Ilies sa va cumparati doar medicamente de pensie, asta va dorim!. Ati facut atata rau, ati fost nedreapta cu multa lume. Multa lume se plange de dumneavoastra. Va doresc doar atata rau cat ati facut la altii, nu mai mult si nici mai putin. Sa va ierte Dumnezeu, ca noi sigur nu.