SCRISOAREA PASTORALA
a Preasfintiei Sale Florentin CRIHALMEANU,
Episcop greco-catolic român, Eparh de Cluj-Gherla,
la marita Sarbatoare a Învierii din morti a Domnului
si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Isus Hristos
Florentin, prin harul si mila Bunului Dumnezeu, Episcop de Cluj-Gherla, Onoratului cler împreuna slujitor si iubitor de Dumnezeu, cuvioaselor persoane consacrate împreuna rugatoare, iubitilor credinciosi greco-catolici si tuturor crestinilor iubitori de Dumnezeu,
«Binecuvântat fie Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care dupa mare mila Sa, prin învierea lui Isus Hristos din morti, ne-a nascut din nou, spre speranta vie, spre mostenire nestricata si neîntinata si nepieritoare, pastrata în ceruri pentru voi…» (1Pt 1,3.4).
Iubiti credinciosi,
Viata noastra, pelerinajul nostru pamântesc ar trebui sa fie, în mod simbolic, un drum de reîntoarcere la rai, la acea comuniune pe care dintru începuturi Adam o avea cu Dumnezeu. Uneori însa dificultatile vietii, neglijenta, uitarea si pacatul ne fac sa ne abatem de la drumul credintei, si treptat sa pierdem din vedere importanta acestui drum. Sarbatoarea Învierii din morti a Domnului nostru Isus Hristos este pentru noi crestinii ocazia cea mai potrivita pentru a ne opri sa meditam asupra drumului nostru spiritual si a rememora identitatea noastra crestina pentru a putea întelege mai bine rolul nostru în Planul divin, dar si în societatea în care traim. Sarbatoarea Învierii trebuie sa fie pentru fiecare crestin sarbatoarea reînnoirii sperantei, a reînvierii la viata de credinta si a regenerarii legaturii noastre de iubire cu Cel care prin moartea si învierea Sa ne-a mântuit.
Va invit sa privim drumul nostru spiritual meditând asupra fragmentului evanghelic de la Luca 24,13-35, cu cei doi ucenici ai lui Isus în drum spre Emaus. Ei parcurg agale drumul de la Ierusalim spre Emaus, discutând despre cele întâmplate în zilele precedente. Un strain se apropie pe cale si, dupa ce îi asculta, parcurge împreuna cu ei un drum. E un drum spiritual care schimba cursul vietii lor si le ofera o noua speranta ce va lumina calea întregului lor pelerinaj pamântesc. Dupa acest drum cu Isus, cei doi se întorc imediat la Ierusalim, cu sufletele pline de bucuria sperantei, pentru a marturisi si celorlalti ca L-au vazut pe Domnul înviat.
Sa parcurgem deci si noi acest drum cu Isus si ucenicii Sai, pentru ca patrunsi de lumina Cuvântului sa redescoperim identitatea noastra si sa întelegem misiunea noastra. Astfel, sa devenim si noi martori ai sperantei învierii în lume si sa putem raspunde cu credinta si cu evlavie tuturor celor ce ne saluta cu traditionalul salut crestinesc pascal: «Cu adevarat Domnul a înviat!» (cfr Lc 24,34).
Ne vom folosi în meditatia noastra si de scrierile Sf. Augustin, precum si de ultima Scrisoare enciclica a Sf. Parinte Papa Benedict al XVI-lea, «Spe salvi», despre speranta crestina.
1. Ascultarea Cuvântului trezeste speranta (aprinde sufletele). Memorie.
«Nu trebuia, oare, ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre în slava Sa?» (Lc 24,26). (…)
2. Celebrarea misterului confirma speranta (dezvaluie prezenta). Identitate.
«Si când a stat împreuna cu ei la masa, luând El pâinea, a binecuvântat si, frângând, le dadea lor» (Lc 24,30). (…)
3. Trairea prezentei transforma în martori ai sperantei învierii (readuce la comunitate). Misiune.
«Si în ceasul acela sculându-se s-au întors la Ierusalim si au gasit adunati pe cei unsprezece» (Lc 24,33). (…)
Adevarata misiune a crestinului nu se poate opri la propria persoana, ci trebuie sa se extinda asupra comunitatii. Existentele noastre sunt în profunda comuniune. Nimeni nu traieste, nu pacatuieste si nu se mântuieste singur, explica Pontiful roman Benedict al XVI-lea, exista o interactiune în rau ca si în bine, de aceea speranta noastra trebuie sa fie speranta pentru ceilalti (cfr Spe salvi, n.48). In viata practica credinta crestina ne învata si trezeste în noi capacitatea de a suferi pentru celalalt, pentru adevar, dreptate si iubire (cfr Spe salvi, n.39).
Iubiti credinciosi,
Am meditat asupra drumului ucenicilor de la Ierusalim spre Emaus si-apoi din nou la Ierusalim. Este un drum pe care ei îl parcurg de doua ori în aceeasi zi, dar cu atitudini spirituale total diferite. Drumul de la Ierusalim la Emaus este drumul tristetii si al deznadejdii, o fuga de Ierusalimul rastignirii, un drum parcurs agale cu imaginea mortii în fata. Drumul de la Emaus la Ierusalim este, dimpotriva, un drum al bucuriei, al sperantei reînnoite, care da aripi, o fuga cu suflete aprinse spre comunitate, un drum parcurs în graba cu prezenta Celui înviat în suflete si mesajul învierii sperantei pe buze. Cum s-a produs aceasta convertire? Întâlnirea cu Isus, Strainul care-i însotise de-a lungul întregului drum, îi conduce de la deznadejdea din Vinerea mare, prin cuvântul Scripturilor si a gestului Cinei euharistice, spre bucuria sperantei regasite în Duminica Învierii.
Acest drum reprezinta simbolic calea convertirii de la pacat la viata de har, drumul spiritual pe care si noi suntem chemati sa-l parcurgem în timpul Postului Mare si ori de câte ori în drumul pelerinajului nostru pamântesc suntem întristati sau deznadajduiti. Este si drumul pe care zilnic ne conduce Sf. Liturghie: de la ascultarea Cuvântului, pentru reactivarea memoriei (ce trebuia sa stim?), prin celebrarea Misterului Cuvântului, pentru reînnoirea identitatii crestine (cine suntem?), la trairea Cuvântului, pentru împlinirea misiunii crestine fata de aproapele (ce trebuie sa facem?).
Este drumul catehetic si liturgic pe care Isus doreste sa-l faca acum împreuna cu noi. Am parcurs drumul Postului, am ascultat lecturile proorocilor Vechiului Testament, am ascultat lecturile Evangheliilor patimilor, ne-am reactivat în suflete memoria Cuvântului scripturii si ne-am mirat cât de mult am uitat aceste cuvinte! Apoi treptat ne-am apropiat de Masa euharistica a sarbatorii, L-am redescoperit pe Hristos prezent în sufletele noastre si am constientizat identitatea noastra. Ne-am reamintit ca suntem crestini botezati si purtam numele Celui care pentru noi a murit si a înviat. Astfel cu sufletele aprinse si cu dorinta de a fi de folos comunitatii, nu ne mai ramâne decât sa raspundem la ultima întrebare pe care ucenicii si-au pus-o: ce trebuie sa facem? Iar raspunsul trebuie sa-l ofere fiecare dintre noi practic prin propria viata!
«Credinta noastra este viata noastra», spunea eminentul Cardinal Iuliu Hossu de pie memorie.
Dar oare credinta noastra se reflecta în viata noastra?
Sa ne deschidem sufletele, ne invita Papa Benedict al XVI-lea, si astfel lumea se va deschide pentru a permite intrarea lui Dumnezeu în istoria umana. Ne întrebam cum? Eliberând viata noastra de rau, de mediocritate, lumea devine mai buna cu o persoana (noi-însine), astfel devenim izvor de speranta pentru noi si pentru altii (cfr. Spe salvi, n.35).
Aici trebuie subliniata si importanta misiunii persoanelor consacrate pentru Biserica si pentru întreaga lume, ei sunt «cei putini care pot schimba lumea din interior» (cfr. Spe salvi, n.15 – Sf. Bernard).
Iubiti credinciosi,
Sa reînviem cât mai des prezenta lui Hristos în memoria sufletelor noastre, prin citirea, ascultarea si meditarea Cuvântului, pentru a ne aduce aminte ca suntem crestini botezati iar prin celebrarea liturgica a Cuvântului, marturisire (spovada) si împartasirea si adoratia euharistica sa reînnoim identitatea noastra crestina si apoi sa ducem si altora speranta reînnoirii sufletesti. Astfel vom deveni martori ai reînvierii sperantei în lume si vom putem invita si pe ceilalti crestini sa urmeze aceasta Cale a învierii sperantei, împreuna cu Isus.
Sa-L rugam deci pe Domnul Înviat cu adevarat sa ne însoteasca pe drumul pelerinajului vietii noastre, ca sa devina un drum de întoarcere spre Ierusalimul ceresc si sa-i spunem ca si ucenicii în drum spre Emaus: «Ramâi cu noi Doamne ca timpul este spre seara si lumineaza, prin Cuvântul si Prezenta Ta, calea spre învierea sperantei în sufletele noastre! Amin».
«Iar Dumnezeul sperantei sa va umple pe voi de toata bucuria si pacea în credinta, ca sa prisoseasca speranta voastra, prin puterea Spiritului Sfânt» (Rom 15,13).
Va doresc o reînviere a memoriei crestine, o reînnoire a sperantei, credintei si identitatii euharistice în suflete, astfel încât sa întarim comuniunea în iubire cu El si cu fratii nostri în credinta iar la timpul rânduit sa ne-nvrednicim a participa cu bucurie la Cina ospatului vesnic de-a dreapta gloriei ceresti a Tatalui împreuna cu Fiul Sau, Domnul nostru Isus Hristos Înviat, în iubirea Spiritul Sfânt. Amin!
Hristos a Înviat!
† FLORENTIN
Episcop de Cluj-Gherla
Data în Cluj-Napoca, din noua resedinta episcopala, la Marea Sarbatoare a Învierii din morti a Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Isus Hristos, Anul Domnului 2008, la 307 ani de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, în al IV-lea an de pontificat al Sf. Parinte Papa Benedict al XVI-lea, în al XII-lea an al episcopatului si al VI-lea an în tronul acestei eparhii, anul împlinirii a 155 de ani de la întemeierea binecuvântatei Eparhii de Cluj-Gherla.
EMAUS
de Ioan Andrei (PS Ioan Ploscaru)
Doi din ucenicii martori rastignirii,
în culmea-ntristarii si-a desamagirii,
se duc dupa ziua de vechiul repaus
vreo saizeci de stadii de drum, la Emaus.
…
„- Aici se sfârseste pe piatra sihastra –
Dadu glas Cleopa – istoria noastra.
Frate Luca, si eu, ca tine, – am fost avid
sa vad stralucitul imperiu-al lui David,
sa vad pe Mesia cum strânge sub flamuri
pamântul si marea, domnind peste neamuri.
…
Dar stinsa-i nadejdea-n durerea adânca
pe crucea din mijloc, de-aici de pe stânca.
Tradat miseleste l-au dat carturarii
Pe lemnul de-osânda, la rând cu tâlharii…”
…
Adânciti, cu fruntea plecata de jale,
n-au vazut ca-un om e alaturea pe cale:
„- Ce-ntâmplari va spuneti, triste, din viata
De-aveti glasu-n lacrimi si lacrimi pe fata?”
„- Esti strain de tara, ori întrebi ca stimul?
Doar stie-ntâmplarea-ntreg Ierusalimul!”
…
„- Dar care-ntâmplare?” întreba strainul,
ca sa prinda vorba, sa le afle chimul.
Reluând Cleopa îsi varsa aleanul:
„- Ceea cu Mesia, cu Nazarineanul!
Numai amintindu-l si inima-mi sânger
caci n-a fost pe lume nici profet, nici înger
în minuni, ca dânsul, si-n învatatura,
tâlcui nu poate-o omeneasca gura.
…
„- O, ne-ntelepte judecarati bietii!
Si cu greu pricepeti câte-au zis profetii:
Nu strivit în chinuri vede Isaia
Pe Omul Durerii, Robul si Mesia?
Ce-si da schingiuirii trupul si viata
De batai si si-insulte nu-si întoarce fata?
Din crestet în talpa-I o rana de groaza,
Se-ntoarce profetul, nu poate sa-L vaza!
…
S-uimeau pelerinii cum le-a dat credinta,
cum în foc de haruri le topea fiinta,
dogorea iubirea cu vapai de para,
le scria cuvântu-n suflete ca-n ceara.
Fiecare vorba-i gratie cereasca
dar le tinea ochii sa nu-L recunoasca!
…
„- Ramâi cu noi Doamne, cei doi îl rugara,
caci s-a plecat ziua si se face seara!”…
Din vorbe si gesturi, înaintea cinii,
Recunosc pe Domnul la Frângerea Pâinii!
Surprinsi de miracol, cad în adorare,
Dar El în lumina cereasca dispare.
Zguduiti în suflet, alergând îsi lasa
si grija de-avere si dorul de casa,
se-ntreaba prin noapte, -alergând spre Cetate
sa spuna minunea cu cele-ntâmplate:
„- Cum ne-nseta mintea de vorbele sale!”
„- Ce potop de haruri ne varsa pe cale!”
„- Foc ne-a pus în suflet, cum deschidea gura,
tâlcuind profetii, talmacind Scriptura!”
…
În Cenaclu afla fratii-n rugaciune
preamarind cu lacrimi cereasca minune.
Femeile sfinte nu-n vis, nici deliruri
au vorbit cu Domnul când mergeau cu miruri…
Ascultau cu lacrimi cum descrie scena
Ce-a vorbit cu însusi Domnul, Magdalena…
Atunci spun minunea si ei, pelerinii,
Cum îl cunoscura la frângerea Pâinii.
Toti stiu Învierea, toti îi dau crezare,
L-a vazut chiar Petru, Pastorul cel Mare.
